Reîncarcă-ți rezervorul de inspirație cu articole scurte: Ce arată un nou studiu despre trăsăturile materne și dezvoltarea emoțională a adolescenților

Sinteză

Un studiu publicat în 2026 în Frontiers in Child and Adolescent Psychiatry atrage atenția asupra unei posibile legături între anumite trăsături psihopatice materne și evoluția, pe parcursul unui an, a trăsăturilor callous–unemotional (callous-unemotional traits, CU) la adolescenți cu tulburare de conduită. Cercetarea a urmărit 99 de adolescenți cu vârste între 13 și 17 ani și mamele acestora.

Rezultatul central este mai nuanțat decât ar putea sugera titlul studiului: nu toate dimensiunile psihopatiei materne au fost asociate cu evoluția ulterioară a trăsăturilor CU. Asocierea a fost identificată în special pentru componenta afectivă, caracterizată prin empatie redusă, vinovăție diminuată și o expresivitate emoțională mai limitată.

Important, cercetarea nu demonstrează că trăsăturile materne „provoacă” trăsături caloase-neemoționale la adolescenți. Studiul este observațional și nu poate separa efectele ereditare de cele ale mediului familial sau ale interacțiunilor părinte–copil. Pentru psihologi, mesajul util este tocmai această complexitate: dezvoltarea socioemoțională a adolescentului trebuie privită prin interacțiunea dintre vulnerabilități individuale, caracteristici familiale și experiențele de relaționare.

Ce sunt trăsăturile caloase-neemoționale și de ce contează?

Trăsăturile caloase-neemoționale descriu un tipar caracterizat prin empatie redusă, sentiment diminuat de vinovăție și manifestare emoțională superficială sau limitată. Ele pot apărea la unii copii și adolescenți cu probleme severe de conduită și sunt relevante pentru înțelegerea unor forme mai persistente de comportament antisocial. În clasificările clinice actuale, caracteristicile apropiate de acest profil pot fi reflectate prin specificatorul „cu emoții prosociale limitate” asociat tulburării de conduită.

Este însă esențială o distincție clinică: o trăsătură nu este echivalentă cu un diagnostic, iar prezența unor comportamente precum minciuna, agresivitatea, lipsa remușcării sau dificultățile de empatie nu permite, în sine, concluzia că un adolescent are „psihopatie”.

Studiul lui Nicholas D. Thomson și Jessica J. James a pornit de la această problematică. Cercetătorii au analizat 99 de diade adolescent–mamă, adolescenții având deja diagnostic de tulburare de conduită. Participanții au fost evaluați la începutul studiului și după 12 luni. Adolescenții au completat un instrument destinat evaluării trăsăturilor CU, iar mamele au completat o scală pentru evaluarea propriilor trăsături psihopatice.

Un aspect important este că cercetătorii nu au analizat doar un scor global de psihopatie. Au separat patru dimensiuni: interpersonală, afectivă, stil de viață și antisocială. Dintre acestea, numai componenta afectivă maternă a fost asociată semnificativ cu niveluri mai ridicate ale trăsăturilor CU la adolescenți la evaluarea de după un an.

Modelul statistic care includea caracteristicile inițiale ale adolescenților și variabile demografice explica aproximativ 21% din variația scorurilor CU la evaluarea ulterioară. Introducerea psihopatiei materne globale a crescut această proporție la aproximativ 26%, iar analiza celor patru fațete a ajuns la aproximativ 31%. Aceste procente descriu variația explicată de modelul statistic, nu procentul de cazuri care pot fi atribuite mamei.

Pentru practica psihologică, această diferență este esențială. Rezultatele nu justifică o abordare în care familia este considerată „responsabilă” pentru simptomatologia adolescentului, ci susțin necesitatea unei evaluări dezvoltate pe mai multe niveluri.

Nu este doar despre „mamă”: ereditatea, parentingul și relația părinte–copil

Una dintre cele mai importante implicații ale cercetării este necesitatea de a evita explicațiile simplificate de tipul „copilul devine așa din cauza mamei”. Studiul nu a măsurat direct stilul de parenting și nu poate stabili dacă asocierea observată reflectă transmitere genetică, experiențe relaționale, caracteristici ale mediului familial sau combinația acestora.

Cercetările anterioare susțin tocmai această perspectivă multifactorială. Un studiu din 2016, realizat pe o cohortă de 561 de familii adoptive, a identificat atât o componentă ereditară a riscului pentru comportamente caloase-neemoționale, cât și un posibil rol protector al întăririi pozitive oferite de părinții adoptivi.

Un alt studiu, publicat în 2018 și realizat pe 227 de perechi de gemeni monozigoți, a oferit informații suplimentare despre rolul mediului. Diferențele dintre gemeni în ceea ce privește severitatea parentingului au fost asociate cu diferențe în agresivitate și trăsături CU, în timp ce nivelurile mai ridicate de căldură parentală au fost asociate cu niveluri mai reduse ale trăsăturilor CU. Designul studiului a permis controlarea într-o măsură importantă a influențelor genetice comune.

Mai mult, cercetarea publicată de Dotterer și colaboratorii în 2021, pe un eșantion comunitar de 550 de adolescenți gemeni, a identificat asocieri între anumite trăsături psihopatice parentale, parenting mai sever, niveluri mai reduse de căldură parentală și trăsături CU la adolescenți. Autorii au subliniat însă și faptul că o parte dintre rezultate nu s-au replicat atunci când au fost utilizate evaluări provenite de la informatori diferiți, ceea ce arată cât de importantă este metoda de măsurare în acest domeniu.

Pentru psiholog, aceste rezultate sugerează câteva direcții practice:

• Evaluarea adolescentului nu ar trebui separată de evaluarea contextului familial.
• Trăsăturile parentale nu trebuie confundate cu diagnosticele clinice. Studiul din 2026 a măsurat trăsături de personalitate, nu a diagnosticat mamele cu psihopatie.
• Relația părinte–copil trebuie analizată dinamic, inclusiv nivelul de căldură, disponibilitate emoțională, conflict și severitate disciplinară.
• Factorii de risc nu trebuie interpretați ca destine. Stabilitatea moderată a trăsăturilor CU în studiul actual înseamnă, de asemenea, că există schimbare și variabilitate individuală.

Ce poate învăța practica psihologică din aceste rezultate?

Poate cea mai importantă lecție este că trăsăturile socioemoționale ale adolescentului trebuie înțelese în context, nu reduse la o singură cauză.

În evaluarea unui adolescent cu probleme severe de conduită, întrebările clinice pot depăși comportamentul observabil: Cum reacționează adolescentul la suferința altora? Există remușcare după comportamentele problematice? Cum sunt exprimate emoțiile? Cum reacționează familia la aceste comportamente? Există cicluri repetitive de conflict, respingere și pedepsire? Ce resurse relaționale sunt încă disponibile?

În același timp, evaluarea părintelui poate fi relevantă fără a deveni una culpabilizantă. Un adult care manifestă dificultăți persistente de empatie sau reglare interpersonală poate avea nevoie și el de sprijin psihologic. Intervenția nu trebuie construită în jurul ideii de „părinte vinovat”, ci în jurul identificării mecanismelor care pot fi modificate.

Există și o limitare importantă a studiului actual: eșantionul este mic și provine dintr-un singur sistem medical, iar toți adolescenții incluși aveau deja tulburare de conduită. Prin urmare, rezultatele nu pot fi generalizate automat la adolescenții din populația generală. În plus, majoritatea mamelor participante erau mame biologice, ceea ce face dificilă separarea influențelor genetice de cele de mediu.

Un alt rezultat interesant, dar care necesită confirmare, a fost faptul că asocierea dintre trăsăturile afective materne și trăsăturile CU ulterioare a apărut la fete, nu la băieți. Fetele au reprezentat însă doar aproximativ o treime din eșantion, iar analiza nu a justificat concluzii ferme despre diferențele de gen.

Pentru practica psihologică, mesajul poate fi formulat simplu: nu căutăm un singur vinovat, ci încercăm să înțelegem un sistem de dezvoltare. Genetica, temperamentul, experiențele timpurii, relația cu părinții, stilul de parenting și mediul social pot contribui împreună la traiectoria socioemoțională a adolescentului.

Cercetarea recentă adaugă o piesă la acest puzzle, dar nu îl rezolvă. Tocmai de aceea, rezultatele sunt mai utile atunci când sunt folosite pentru a formula întrebări clinice mai bune decât atunci când sunt transformate în etichete despre părinți sau copii.

Referințe

• Thomson, N. D., & James, J. J. (2026). Maternal psychopathic traits prospectively predict youth callous-unemotional traits. Frontiers in Child and Adolescent Psychiatry.
• Waller, R., Hyde, L. W., Klump, K. L., & Burt, S. A. (2018). Parenting is an environmental predictor of callous-unemotional traits and aggression: A monozygotic twin differences study. Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry.
• Dotterer, H. L., Burt, S. A., Klump, K. L., & Hyde, L. W. (2021). Associations between parental psychopathic traits, parenting, and adolescent callous-unemotional traits. Research on Child and Adolescent Psychopathology.
• Hyde, L. W., et al. (2016). Heritable and nonheritable pathways to early callous-unemotional behaviors. American Journal of Psychiatry. Studiul a utilizat o cohortă de 561 de familii adoptive pentru a analiza contribuțiile ereditare și de mediu.
• Dolan, E. W. (2026). Maternal psychopathic traits predict teens’ callous-unemotional traits a year later. PsyPost, 29 septembrie 2026.