Agresivitate

Agresivitate –  tendinţă de a ataca. 1) Luat într-un sens restrâns, acest termen se raportează la caracterul belicos al unei persoane; 2) într-o accepţiune mai largă, termenul caracterizează dinamismul unui subiect care se afirmă, care nu fuge nici de dificultăţi, nici de luptă; pe un plan încă şi mai general, caracterizează acea dispoziţie fundamentală datorită căreia fiinţa vie poate obţine satisfacerea trebuinţelor sale vitale, în principal alimentare şi sexuale. Pentru mulţi psihologi agresivitatea este strâns legată de frustrare: un copil împiedicat să se joace se îmbufnează sau tropăie de furie. Chiar şi medicul, notează cu umor Freud, poate fi în mod inconştient agresiv faţă de unii bolnavi pe care nu-i poate vindeca. Agresivitatea are şi alte cauze: H. Montagner (1988) a observat la copiii în restanţă cu somnul accese bruşte de agresivitate, urmate de momente de izolare absolută. Agresivitatea la copil se datorează cel mai adesea unei insatisfacţii profunde, consecutive unei lipse de afecţiune sau unui sentiment de devalorizare personală. Când, de exemplu, în pofida eforturilor sale sincere, un şcolar este pedepsit pentru că nu satisface exigenţele părinţilor, aceştia îi aplică un tratament extrem de injust, care poate duce la revolta minorului sau la prăbuşirea sa. Învăţarea are un rol important în agresivitate. În cartea sa Omul agresiv (1987), P. Karli arată că în unele grupuri umane (în Tahiti sau în Mexic, de exemplu) orice agresivitate este stigmatizată, sortită oprobriului. El consideră că şi în societatea noastră ar fi posibilă diminuarea agresivităţii prin măsuri educative, prin glorificarea conduitelor altruiste şi a valorilor morale.

Accesați: Dicționar de psihologie