Reîncarcă-ți rezervorul de inspirație cu articole scurte: Cum gestionează românii incertitudinea economică și fragmentarea socială
Sinteză
Marea majoritate a românilor încep anul 2026 cu anxietate majoră legată de inflație și costul vieții, relevă cel mai recent sondaj IRES, oferind o radiografie psihosocială a stării emoționale colective. Studiul dezvăluie o disociere cognitivă semnificativă: aproape patru din zece respondenți anticipează îmbunătățiri la nivel personal, în timp ce mai puțin de trei din zece cred că anul va fi mai bun pentru România. Această divergență între optimismul privat și pesimismul colectiv ilustrează mecanisme psihologice complexe de protecție și adaptare. Aproape unul din cinci români identifică reducerea conflictelor sociale ca prioritate, semnalând oboseala psihică provocată de polarizarea continuă. Pentru psihologii clinici și practicieni, aceste date oferă context esențial pentru înțelegerea manifestărilor anxietății în cabinetul terapeutic, dar și pentru conceptualizarea intervențiilor la nivel comunitar. Analiza psihologică a acestor tendințe relevă cum incertitudinea economică sistemică se transformă în distres individual și cum percepția controlului personal devine resursă crucială de reziliență.
Disocierea cognitivă între destinul personal și cel colectiv
Sondajul relevă o diferență marcantă între proporția celor care cred că anul va fi mai bun pentru ei personal față de cei care cred că va fi mai bun pentru România. Acest fenomen ilustrează ceea ce psihologia socială numește „optimism comparativ” sau „bias-ul de optimism nerealist” – tendința indivizilor de a crede că au mai multe șanse să experimenteze evenimente pozitive decât semenii lor.
Din perspectivă psihologică, această disociere servește funcții adaptive importante. Când mediul extern pare imprevizibil și controlat de forțe percepute ca ostile sau incompetente, menținerea optimismului personal devine un mecanism de protecție psihică. Cercetările în psihologia stresului demonstrează că percepția controlului personal – chiar și când este parțial iluzoră – reduce nivelul cortizolului și îmbunătățește capacitatea de coping. Românii par să își construiască narativa personală de reziliență independent de contextul macro-social.
Totuși, această strategie prezintă și vulnerabilități. Când aproape jumătate din populație anticipează un an mai rău pentru țară, iar încrederea în capacitatea instituțiilor de a gestiona criza economică este foarte scăzută, disocierea dintre sfera privată și cea publică poate conduce la retragere civică și fragmentare socială. Psihologia comunității evidențiază că absența încrederii în instituții și lipsa sentimentului de eficacitate colectivă erodează coeziunea socială și amplifică izolarea emoțională. Pentru terapeuți, acest context necesită recunoașterea că anxietatea clientului nu este strict individuală, ci reflectă o realitate socială care validează îngrijorările sale.
Anxietatea economică ca stres cronic și epuizare psihologică
Inflația și costurile vieții îngrijorează în mare măsură majoritatea covârșitoare a românilor, transformând preocupările economice în principala sursă de distres psihologic la nivel național. Această constantă a anxietății economice – prezentă și în anii anteriori – produce efecte psihologice similare stresului cronic: hipervigilență cognitivă, epuizare emoțională și deteriorarea capacității de reglare afectivă.
Modelul biopsihosocial al stresului indică faptul că amenințările economice persistente activează sistemul neurobiologic de răspuns la stres, menținând niveluri crescute de cortizol și adrenalină. Această activare prelungită afectează funcționarea executivă, reducând flexibilitatea cognitivă și capacitatea de planificare pe termen lung. Sănătatea și stabilitatea financiară apar ca nevoi prioritare majore, sugerând conștientizarea interconexiunii dintre securitatea economică și bunăstarea fizică și mentală.
Din perspectiva psihologiei clinice, anxietatea economică cronică se manifestă frecvent prin simptome somatice – tensiune musculară, tulburări de somn, probleme gastro-intestinale – comportamente de evitare și rumunare obsesivă asupra bugetului. Când situația politică internă și internațională îngrijorează peste jumătate dintre români, stratul de anxietate economică se suprapune cu incertitudinea geopolitică, creând un context de „policriză” care depășește resursele psihologice obișnuite de adaptare.
Intervențiile terapeutice eficiente în acest context trebuie să recunoască legitimitatea anxietății – nu este vorba despre „gândire irațională”, ci despre răspunsuri normale la amenințări reale. Terapiile bazate pe mindfulness și pe acceptare pot ajuta clienții să dezvolte toleranță la incertitudine fără a minimiza realitatea preocupărilor economice. De asemenea, fortificarea rețelelor de suport social și reconstruirea sentimentului de acțiune colectivă pot contrabalansa sentimentul de neputință individuală.
Oboseala psihică și dorința de coeziune socială
Aproape unul din cinci români indică ca principală nevoie pentru anul în curs reducerea conflictelor și creșterea coeziunii sociale, un indicator semnificativ al oboselii psihice provocate de polarizarea politică și tensiunile sociale. Această nevoie exprimată explicit reflectă ceea ce psihologia comunității numește „epuizare civică” – starea de supra-solicitare cognitivă și emoțională rezultată din expunerea constantă la conflict și diviziune.
Cercetările în neuroștiință socială arată că conflictul social prelungit activează aceleași circuite neuronale implicate în procesarea durerii fizice. Percepția unui mediu social ostil sau fragmentat generează răspunsuri de vigilență constantă, consumând resurse cognitive și reducând capacitatea de empatie și cooperare. Când reducerea prețurilor și combaterea corupției apar ca prioritățile principale ale populației, observăm nu doar cerințe pragmatice, ci și dorința implicită de corectitudine, predictibilitate și un contract social funcțional.
Din perspectivă terapeutică, această oboseală colectivă se poate manifesta prin apatie politică, cinism crescut, retragere în sfera privată și declin în comportamentele prosociale. Clienții pot raporta sentiment de dezamăgire cronică, pierderea speranței în schimbare și dificultăți în menținerea relațiilor interpersonale dincolo de cercul apropiat. Psihologia pozitivă sugerează că reconstruirea încrederii sociale începe prin experiențe directe de reciprocitate și cooperare în grupuri mici, înainte de a putea fi extinsă la nivel instituțional.
Pentru practicienii din domeniul sănătății mentale, acest context necesită o abordare care transcende modelul medical individualist. Intervențiile de tip comunitar, programele de coeziune socială și facilitarea dialogului constructiv pot completa terapia individuală. Recunoașterea nevoii de „mai puțin conflict” nu este un semn de slăbiciune, ci o expresie de maturitate psihologică și dorință de conservare a energiei emoționale pentru provocările autentice ale vieții.
Referințe
- Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES). (2026). Sondaj: Percepțiile și așteptările românilor pentru anul 2026.
- Folkman, S., & Moskowitz, J. T. (2004). Coping: Pitfalls and promise. Annual Review of Psychology, 55, 745-774.
- Ursache, A., & Raver, C. C. (2018). Trait and state anxiety: Relations to executive functioning in an at-risk sample. Cognition and Emotion, 32(3), 551-560.
- McEwen, B. S. (2017). Neurobiological and systemic effects of chronic stress. Chronic Stress, 1, 1-11.
- Preda, M., & Vijulie, I. (2019). Sărăcia și excluziunea socială în România: Dimensiuni psihosociale. Revista de Asistență Socială, 18(2), 45-62.