Motivație și personalitate, de Abraham H. Maslow
Fragmente
Controlul emoțional și tehnicile de modificări comportamentale pot sprijini și dezvolta mediul de muncă în două feluri. În primul rând, dacă oamenii sunt capabili să-și controleze emoțiile disfuncționale, vor experienția un nivel scăzut al distresului (mai puțin distres) și își vor putea folosi în mod productiv și constructiv energia emoțională. În al doilea rând, prin implementarea acestor tehnici oamenii vor putea să-și dezvolte și să utilizeze acele abilități esențiale pentru un loc de muncă și care altfel sunt blocate sau deteriorate de către gândirea negativă, disfuncțională.
Este uimitor că psihologia experimentală nu s-a îndreptat către studiul psihoterapiei ca spre o mină de aur încă neexploatată. Ca rezultat al psihoterapiei reușite, oamenii percep, gândesc și învață altfel. Motivele lor se schimbă, la fel și trăirile afective. Psihoterapia e cea mai bună tehnică din câte am avut vreodată de a dezveli cea mai profundă natură a oamenilor, atât de diferită de personalitatea lor de suprafață. Relațiile lor interpersonale și atitudinea față de societate se schimbă. Caracterul lor (sau personalitatea) se schimbă și el, superficial, dar și în profunzime. Există chiar și dovezi că li se schimbă înfățișarea, că ajung la o mai bună sănătate fizică etc. În unele cazuri, chiar și coeficientul de inteligență crește. Și totuși cuvântul psihoterapie nici măcar nu apare în indexul celor mai multe cărți despre învățare, percepție, gândire, motivație, psihologie socială, psihologie fiziologică și altele.
Psihoterapia a existat dintotdeauna, oriunde a existat și societatea. Șamanul, vraciul, vrăjitoarea, bătrâna înțeleaptă a comunității, preotul, gurul și, mai recent, în societatea occidentală, medicul au reușit mereu să facă în unele cazuri ceea ce azi numim psihoterapie. Mai mult decât atât, marii lideri religioși și marile organizații religioase și-au datorat larga acceptare faptului că au vindecat nu numai cazuri psihopatologice grosiere, dramatice, ci și tulburări mai subtile la nivelul caracterului și al valorilor. Explicațiile oferite de acești oameni pentru realizările lor nu au nimic în comun și nici nu necesită o analiză serioasă. Trebuie să acceptăm faptul că, deși aceste miracole s-au putut produce, autorii lor nu au știut de ce sau cum le-au produs.
Cu siguranță că, dacă psihoterapia ar putea fi extinsă considerabil, dacă terapeuții ar putea să se ocupe nu de câteva zeci, ci de câteva milioane de pacienți pe an, aceste forțe slabe ce acționează împotriva naturii societății noastre ar deveni vizibile cu ochiul liber. Fără îndoială că și societatea ar suferi unele schimbări.Mai întâi ar surveni schimbări ici și colo în relațiile interumane, implicând calități precum ospitalitatea, generozitatea, prietenia și altele de același fel, dar când suficienți oameni vor fi devenit mai ospitalieri, mai generoși, mai buni și mai comunicativi, atunci cu siguranță că vor antrena deopotrivă schimbări juridice, politice, economice și sociologice (Mumford, 1951). Poate că răspândirea rapidă a grupurilor de instruire, a grupurilor de întrunire și a altor tipuri de grupuri și cursuri de „dezvoltare personală” va avea efecte vizibile asupra societății.
După părerea noastră, din nicio societate, oricât de bună, nu s-ar putea elimina complet boala. Dacă amenințările nu vin din partea altor ființe umane, vor veni întotdeauna din partea naturii, a morții, a frustrării, a bolii, chiar și din simplul fapt că a conviețui într-o societate, deși ne avantajează faptul acesta, presupune obligatoriu modificarea formei sub care ne satisfacem dorințele. Nu trebuie să uităm nici că natura umană în sine generează mult rău, dacă nu din răutate înnăscută, atunci din ignoranță, prostie, frică, slabă comunicare, stângăcie și așa mai departe.
Părerea mea personală este că nu există și nici nu se poate imagina o ființă umană perfectă, dar că ființele umane sunt mult mai perfectibile decât cred cei mai mulți oameni. Cât despre societatea perfectă, aceasta pare să fie o speranță deșartă, mai ales având în vedere faptul evident că este aproape imposibil să ai o căsnicie, o prietenie sau o relație părinte-copil perfectă. Dacă iubirea în forma ei pură este atât de greu de atins într-un cuplu, într-o familie sau într-un grup, cât de grea devine situația când e vorba de 200 de milioane de oameni? Sau de 3 miliarde? Și totuși, e clar că perechile, grupurile și societățile, deși nu sunt perfectibile, se pot ameliora cu siguranță și pot varia de la foarte bune la foarte rele.
Accesați: Cărți care au schimbat percepțiile unor generații întregi