Fragment – Identități situate; Efectul Lucifer – Philip Zimbardo

Identități situate

Identitățile personale sunt situate social. Suntem acolo unde locuim, mâncăm, muncim și facem dragoste. Se pot emite predicții asupra unei mare părți a atitudinilor și a comportamentului nostru, pe baza cunoașterii oricărei combinații de factori de ”status” – apartenență etnică, clasă socială, educație, religie și domiciliu – mai exact decât ar putea fi ele prevăzute pe baza trăsăturilor de personalitate.

Simțul identității ne este conferit într-o mare măsură de ceilalți prin modurile în care ei ne tratează sau ne maltratează, ne recunosc sau ne ignoră, ne laudă sau ne pedepsesc. Unii oameni ne fac timizi; alții ne stimulează sex appealul și dominanța. Noi putem trăi la înălțimea sau sub așteptările pe care le au alții de la noi. Așteptările altora devin adesea profeții autoîmplinite. Fără să ne dăm seama, adesea ne comportăm în moduri care confirmă credințele pe care le au alții despre noi. Acele credințe subiective pot crea noi realități pentru noi. Adesea ajungem să devenim așa cum cred alți oameni că suntem, în ochii lor și în comportamentul nostru.

Efectul Lucifer / Philip Zimbardo; trad. Roxana Melnicu, Dana Verescu; București, Ed. Nemira, 2008