Dacă vă întreb ”Ce vreți de la viață?” și-mi răspundeți ceva de genul ”Vreau să fiu fericit, să am o familie minunată și un loc de muncă să-mi placă”, răspunsul este atât de comun și de previzibil că nu înseamnă de fapt nimic.
Cu toții ne bucurăm de lucrurile care ne fac să ne simțim bine. Toți vrem să trăim o viață lipsită de griji, fericită și ușoară; să ne îndrăgostim, să avem o viață sexuală nemaipomenită și relații extraordinare; să arătăm bine, să facem bani, să fim populari, respectați, admirați, să fim superșmecheri până în punctul în care oamenii să se dea deoparte din calea noastră când intrăm undeva la fel cum s-au dat apele la o parte din calea lui Moise.
Toți vrem asta. E ușor să vrei asta.
O întrebare mai interesantă însă, una pe care cei mai mulți nu și-o adresează niciodată, este ”Ce fel de durere vrei în viața ta? Pentru ce ești dispus să lupți?” Deoarece răspunsul la aceste întrebări e un factor determinant mai important pentru modul în care îți vei trăi viața.
Cei mai mulți oameni vor să aibă, de pildă, un birou elegant și vor să plece acasă cu un sac de bani – dar puțini sunt dispuși, pentru a scăpa din captivitatea iadului șirurilor nesfârșite de birouri identice, să îndure săptămâni de lucru de șaizeci de ore, navete lungi, hârțogăraie odioasă și o ierarhie corporatistă arbitrară.
Cei mai mulți oameni vor o viață sexuală și o relație cât mai minunate, dar puțini sunt dispuși să treacă prin discuții dificile, tăceri stânjenitoare, sentimente rănite și psihodramă emoțională pentru a ajunge acolo. Așa că se resemnează. Se resemnează și se întreabă ani de zile ”Cum ar fi dacă ar fi?”, până ce întrebarea devine ”Ce altceva ar mai fi?”. Și apoi, după ce avocații și-au făcut treaba și cecul pensiei alimentare e în cutia poștală, se întreabă ”Pentru ce?”. Păi, dacă nu pentru standardele și așteptările lor joase cu care au trăit douăzeci de ani, atunci pentru ce?
Fericirea presupune luptă. Fericirea se dezvoltă din probleme. Bucuria nu răsare din pământ ca panseluțele sau curcubeul. La realizările adevărate și de lungă durată se ajunge printr-un efort susținut. Că suferi de anxietate, singurătate, tulburare obsesiv-compulsivă sau din pricina unui nenorocit de șef care îți distruge jumătate din timpul în care ești treaz în fiecare zi, soluția stă în acceptarea și abordarea activă ale experiențelor negative – nu în evitare și nici în salvare.
