Echilibrare cognitivă – pentru J. Piaget, adaptarea individului la mediul înconjurător rezultă din procesul de transformare tinzând spre echilibru. Nici individul, nici mediul înconjurător nefiind statice, starea de echilibru permanent este imposibilă; conduitele sunt însoţite deci întotdeauna de un proces de echilibrare. Acest proces prezintă doi poli, într-o primă analiză antagonici: asimilarea şi acomodarea. Asimilarea este un proces de transformare a percepţiilor realului care tinde să le facă asemănătoare cu ceea ce subiectul cunoaşte deja, operând prin deformare şi încorporare în schemele mentale anterioare a obiectivelor, evenimentelor sau relaţiilor noi. Totuşi, unele noutăţi pe care subiectul le întâlneşte în mediul său înconjurător nu sunt asimilabile schemelor prestabilite, deoarece sunt prea diferite de ceea ce este deja stăpânit. Stăpânirea lor presupune o acomodare, adică o modificare a echipamentului mental (îmbogăţire sau creare de scheme). Impusă de rezistenţa obiectului în a se lăsa asimilat, acomodarea nu este decât derivată sau secundară în raport cu asimilarea. Piaget a introdus conceptul de echilibrare majorantă pentru sublinierea faptului că procesul conduce nu numai la echilibru, dar majorează, creşte puterea logică a schemelor şi structurilor de operaţii. Această majorare (în relaţie cu procese precum abstracţia reflectantă) explică dezvoltarea cognitivă.
Accesați: Dicționar de psihologie
