Meniu Închide

Cum facem față pierderii unei persoane apropiate?

Cum facem față pierderii unei persoane apropiate? Tehnici care ajută în procesul de doliu

Înţelegerea suferinței pierderii

Doliul în urma decesului unei persoane apropiate este de departe cea mai traumatizantă experiență umană. În urma unui studiu desfășurat în 1967, psihiatrii T. Holmes și R. Rahe au publicat o scală de evaluare a evenimentelor de viață stresante, scală care este folosită și în prezent de psihologii clinicieni pentru a evalua impactul psihologic al unui eveniment de viață asupra indivizilor. De reținut este că această scală include pe primul loc decesul soțului sau soției ca însumând cel mai mare scor (100 de puncte). De asemenea, pe locul 5 se situează decesul unui membru apropiat de familie, cu 63 de puncte.

Legat de moarte, să nu uităm că România de mai mulţi ani se situează pe primele locuri din Uniunea Europeană în ceea ce privește rata mortalității.

Date mai recente confirmă, de asemenea, că România a avut în 2018 cea mai mare rată a mortalităţii infantile din Uniunea Europeană, aproape dublu faţă de o rată a mortalităţii infantile în Uniunea Europeană, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (2019).

Cheltuielile pentru sănătate scăzuseră în țara noastră la 4,9 % din PIB în 2015, an în care România ocupa ultimul loc în ceea ce privește cheltuielile pentru sănătate per cap de locuitor în anul 2015 pe lista țărilor din UE. (Comisia Europeană, 2017)

Este o realitate pe care toți o acceptăm cu mare greutate și o situație dramatică cu care se confruntă românii de mai mulți ani. Drept urmare, în acest context este foarte util să înțelegem procesul doliului și să îl putem depăși cât mai bine. Iar aceasta cu atât mai mult cu cât în contextul actual al pandemiei cu coronavirus, persoanele infectate nu vor beneficia de ritualurile bisericești si nici pomenile nu mai pot fi realizate, lucru care împiedică familia să îi jelească pe cei dragi, proces care alină suferința membrilor acesteia, așa cum vom vedea în cele ce urmează. Aranjamentele ritualului care în condiții normale au o semnificație deosebită pentru familie, în acest context nu mai pot fi realizate.

Însă, pierderea unei persoane dragi este o experiență care transcende toate barierele sociale, culturale și religioase. Constatăm că, în ultimii ani, numărul postărilor în mediul virtual ca urmare a pierderii unei persoane apropiate, a crescut semnificativ la nivel global. Nu se cunoaște încă dacă aceste manifestări ajută în clinică și în managementul non-clinic al durerii. Vedem cu fiecare zi oameni care își exprimă durerea în online sau se conectează cu alții care trăiesc traume similare, în speranța că vor primi alinare și compasiune.

Fiind o experiență de viață universală și inevitabilă, impactul suferinţei pierderii asupra psihicului a fost studiat încă de la lucrarea „Doliu și melancolia” scrisă de Freud în anul 1917 (Freud, 1957).

Deși experimentată în primul rând la nivel individual, impactul durerii este mult mai mare, incluzând în cerc familia, prietenii și uneori chiar comunitatea afectată de pierdere.

Care sunt consecințele psihologice ale traumei psihice?

  • Depresie
  • Anxietate
  • Suferință după pierderea unei persoane apropiate
  • Abuzul de substanțe
  • Insomnie
  • Îngrijorare
  • Furie.

Procesul de doliu. Cum să facem față pierderii unei persoane?

Davenport (2002) îi citează pe Stroebe și colab. (2001) şi ne oferă o înțelegere a suferinței cauzate de pierderea unei persoane, sugerându-ne că doliul oscilează între două procese – unul orientat spre pierdere iar al doilea, orientat spre reconfigurarea vieţii persoanei care trăiește pierderea.

Suferința pierderii implică un echilibru între concentrarea asupra pierderii unui apropiat și între reconfigurarea vieții persoanei rămase în viață, astfel încât aceasta să își poată propune noi obiective și un sens al existenței. Ambele procese sunt necesare. A încerca să ne distragem atenția de la consecințele decesului unei persoane apropiate, este un sfat la fel de prost precum a ne lăsa măcinat de gânduri despre cum ne-a afectat pierderea. Nu este un proces linear, ci provocarea este să alternezi în mod adecvat cele două procese. În plus, această abordare susține că nevoia emoțională de a ne descărca emoțional poate fi exagerată, fiind valabilă mai mult pentru femei decât pentru bărbați, realizându-se pentru a reduce suferința.

  1. Concentrarea pe pierderea unei persoane dragi poate implica emoții atât pozitive cât și negative, adesea trecându-se rapid de la o emoție la alta. Spre exemplu, discuția despre suferința cuiva asupra morții unei persoane apropiate, poate duce la un focus pozitiv atunci când se vorbește despre calitățile deosebite ale acesteia și se spun povești despre ea sau el.
  2. O mare parte din ceea ce implică doliul constă în încercarea de a găsi un sens al întâmplării – a încerca să găsești și o parte pozitivă în tot ce s-a întâmplat. Când se realizează acest lucru, sentimentele negative profunde despre pierdere tind să se diminueze.
  3. O altă parte a procesului este stabilirea unei identități despre sine care include și relația cu persoana care a decedat, dar nu este limitat de aceasta. În mod ideal, acesta este un proces proactiv (spre deosebire de a ne simți ca victimă a sorții) și, din această cauză poate duce la evoluție din punct de vedere afectiv și spiritual.
  4. Nu există o modalitate corectă de a se trăi pierderea cuiva, și nici o anumită strategie de a pune capăt suferinței. Durerea este atât dinamică, cât și fluctuantă și se schimbă în timp.

Davenport (2002) evidențiază că unii cercetători au remarcat faptul că multe persoane care au suferit pierderea unei persoane apropiate au susținut ulterior că unul dintre lucrurile pozitive ca urmare a suferinței, a constat în evoluția personală.

Ritualuri și obiceiuri la decesul unei persoane

În tot acest tablou considerăm necesar să menționăm și ritualurile înmormântării care au scopul de a ajuta membrii familei și prietenii să își ia rămas bun de la persoana apropiată. La români, dintre aceste ritualuri fac parte și pomenile, ocazii menite să ofere un proces gradual al pierderii pe care l-am descris mai sus.

În mod tradițional, acestea obiceiurile au inclus procesul de înmormântare – obiceiul de a îngropa mortul, sau incinerarea lui, și modalitățile de a răspândi vestea morții unei persoane. Dacă majoritatea oamenilor publicau anunțuri de deces și comemorare în ziarele print, la rubrica „Decese”, în ultimii ani acestea au fost înlocuite de anunţuri si postări pe canalele sociale. Nu mai au forma inițială, ci oamenii își exprimă durerea într-o manieră din ce în ce mai amplă.

Până în prezent nu s-a efectuat nicio cercetare pentru a se afla dacă aceste noi comportamente  sunt benefice pentru indivizi sau măsura în care profesioniștii din domeniul psihilologiei le consideră utile față de abordările tradiționale ale doliului.

Există un timp pentru a plânge moartea unei persoane apropiate?

Falconer, Sachsenweger, Gibson și Norman, profesori la diferite universități americane, scriau în 2011 în „New Zealand Journal of Psychology” că nimeni nu poate spune de cât timp avem nevoie pentru a ne trăi suferinţa pierderii. Însă, un lucru este cert, procesul de doliu necesită timp, fiind un proces de adaptare la o viață fără persoana decedată, iar un astfel de proces  este gradual. Un singur obstacol poate să intervină în interiorul familiei ai cărei membri sunt dornici să treacă peste durerea provocată de un deces, pentru a putea reveni la o rutină normală. Spre exemplu, copiii pot spune uneori mamelor lor: „Haide, trebuie să treci peste asta și să îți trăiești din nou viața. Tata nu ar fi vrut să suferi mereu”. Ei sunt cei care nu conștientizează că avem nevoie de timp pentru a accepta pierderea  pentru a ne adapta viaţa la pierdere și la toate schimbările pe care aceasta le implică.

Tehnici care ajută în procesul doliului

  • scrierea unor scrisori persoanei decedate în care să ne exprimăm emoțiile față de persoana decedată. De obicei sunt multe lucruri de spus. Worden (….) ne încurajează să scriem și o scrisoare de rămas bun. Punând în scris ceea ce simțiți ajută să înțelegem mai bine ce s-a întâmplat și să integreze pierderea. De asemenea, este util să ținem un jurnal al doliului sau să scriem poezii.
  • restructurarea cognitivă. Este un proces de durată pe care îl putem realiza împreună cu un psiholog sau psihoterapeut, fiind necesar pentru că gândurile influențează sentimentele și comportamentele noastre. Şi da, vom fi compleșiți de gânduri negative.
  • scrierea unei cărți de memorii împreună cu familia. Această carte poate include povești despre evenimente de familie, fotografii, poezii sau desene realizate de membrii familiei. Acestea ajută la evocarea persoanei decedate. De asemenea, îi ajută și pe copii să integreze pierderea.

Referindu-ne la doliu, menționăm o carte de referință în literatura de specialitate, de Iolanda Mitrofan și Doru Buzducea (2002), „Psihologia pierderii și terapia durerii”, apărută la editura Sper.  

În ceea ce privește practicile tradiţionale de doliu amintite, specialiştii au căzut de acord  asupra faptului că în timpul procesului de doliu, indivizii exprimă și procesează emoția în mai multe moduri. Deși în maniera tradițională a perioadei doliului, practicile diferă de la o cultură la alta, multe obiceiuri au în comun teme și intenții similare. În trecerea în revistă a acestor obiceiuri se pare că multe practici pentru doliu au evoluat pentru a sprijini procesul de doliu. Amintim aici câteva strategii recomandate:

  1. Acceptarea realității pierderii
  2. Reconfigurarea vieții din care nu va mai face parte persoana decedată
  3. Reinventarea vieții și construirea unei „legături” cu persoana decedată.

Există multe exemple din străinătate în care oamenii realizează activități de caritate în memoria unor persoane sau fundații care desfășoară astfel de activități. De asemenea, mormântul și piatra funerară ajută în mod tradiţional la procesul de comemorare fiind un loc fizic în care se crează o nouă legătură fizică. Alte comemorări cum sunt pomenile care se organizează în cultura noastră, în cea evreiască sau hindu, pot ajuta la crearea unor legături cu persoana dispărută. Se realizează astfel un transfer al durerii într-o nouă legătură sau acțiune, lucru care poate diminua sentimentul de neajutorare cu care se confruntă cei rămași în viaţă. După părerea lui Falconer și colab. (apud Bright, 1996; Lundqvist, Nilstun, & Dykes, 2002; Milberg, Strang și Jakobsson, 2004), sentimentul de neputință este unul dintre cele mai grele de suportat în doliu, iar de acesta depinde un individ care trăiește un doliu complicat sau puțin complicat.

Donna Davenport (2002) îi mai aduce în prim plan pe Schaeffer & Moos (2001) care au subliniat că ușurința obținerii unor „rezultate bune” în urma unei crize, depinde atât de condițiile de viață ale unei persoane (de exemplu: situația sa financiară, sistemul de asistență socială, condițiile sale de viață) și de resursele personale ale persoanei înainte de criză (de exemplu: încrederea în sine, rezistența sa, capacitatea sa de a face față problemelor vieții). În plus, aspectele crizei pot mări dificultatea de a face față, în special gravitatea problemei, momentul în care se întâmplă criza, contextul și rapiditatea cu care se produce, și dacă avem sau nu vreun control asupra ei.

În ceea ce privește pierderea unui părinte la jumătatea vieții, se poate spune că, cu cât o persoană are o situție financiară mai bună și relații de susținere mai puternice, cu atât aceasta va traversa mai ușor pierderea, mai ales dacă era de așteptat să se întâmple. În acest caz, suferința cauzată de pierdere nu va avea un impact foarte puternic, iar perioada doliului va fi traversată mai bine.

Pentru a putea trece peste pierderi e nevoie de reziliență, un subiect asupra căruia voi scrie în curând. Citez aici doar definiția ei dată de Christina Berndt (2015) care scria că este „capacitatea de a intra în relații personale și de a obține sprijinul persoanelor sau instituțiilor în folosul propriului EU – aspecte pentru care unii oameni nu trebuie să facă nimic „special”.

În același timp, vă invit să citiți acest articol pe tema mecanismelor de coping pe care l-am scris în 2019.

În încheiere, îi mai citez pe Iolanda Mitrofan și Doru Buzducea care scriau în prefața cărții pe tema pierderii: „puterea de a îndura, de a acepta, de a înțelege, de a sprijini și a dărui necondiționat, fără a înceta să iubești și să speri, poate însenina, crește și fortifica ființa umană confruntată cu cele mai irevocabile și indezirabile situații, o poate ajuta să se înalțe dincolo de ele”.

Bibliografie

Berndt, C., (2015). Reziliența, secretul puterii psihice. Cum devenim mai rezistenți la stres, depresii și epuizare psihică, Editura All, București

Davenport, D., S., (2002) „Singing Mother home. A psychologist journey through anticipatory grief”, University of North Texas Press, Denton, Texas

Falconer, K., Sachsenweger, M., Gibson, K., Norman, H. (2011) Griving in the Internet Age, New Zealand Journal of Psychology, Găsit la adresa: https://www.psychology.org.nz/wp-content/uploads/Falconer1.pdf 

Institutul Naţional de Statistică (2019). Evenimente demografice pentru anul 2018. Raport găsit la adresa: https://insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/evenimente_demografice_in_anul_2018.pdf

Mitrofan, I., Buzducea, D. (2002), „Psihologia pierderii și terapia durerii”, editura Sper, București

Articol realizat de psiholog Andrei Marina. Atestat în psihologie clinică și în psihologie aplicată în domeniul securității naționale. În prezent urmează cursurile de formare în Expertiza Psihologică și Psihologie Clinică la Institutul de Psihologie Judiciară din București.

Articole publicate: „Mecanismele de apărare sau mințirea minții”, „Ce sunt bolile psihosomatice?”

Telefon: 0723/197.074

E-mail: marina_tudose@yahoo.com

https://www.facebook.com/