Conservare – Noţiune introdusă în psihologie de către J. Piaget şi care desemnează fie procesul construirii de invarianţi (ai percepţiei sau ai gândirii), fie produsul acestei construiri. Două teze există cu privire la originea constantelor sau invarianţilor percepuţi sau concepuţi de subiect. Aşa cum susţine, de exemplu, D. Marr (1982), aparatul vizual are drept rol detectarea de invarianţi care ar preexista în mediu. Psihologia operatorie opune acestei teze empiriste pe cea potrivit căreia invarianţii sunt produsul activităţii de decentrare sau al regrupării reglate prin acţiuni cu efecte opuse. Numeroase lucrări au fost consacrate constantelor perceptive, de exemplu faptului de a percepe cu aproximaţie mărimea reală a obiectului, în ciuda modificărilor aparente datorate depărtării. Studiul genetic a permis punerea în evidenţă a rolului compensărilor active (ajungând uneori la „supraconstanţe”) în perceperea mărimilor reale, în pofida modificării lor aparente, în planul activităţii practice, studiul dezvoltării senzorimotorii a arătat seria etapelor psihogenetice pe care trebuie să le străbată copilul pentru a dobândi permanenţa obiectului, trecând de la o permanenţă locală şi provizorie (dependentă de activarea schemei de asimilare) la o permanenţă ca produs al regrupării activităţilor de deplasare şi condiţie a posibilităţii de închidere operatorie a grupului. În planul unei gândiri devenite mai independente de acţiune şi având construit propriul său mediu (concepte, teorii etc.), noi activităţi urmează a se construi: conduite numerice, de clasificare, de planificare, de ordonare de evenimente în timp, de formulare de ipoteze şi de consecinţe ale acestora, de coordonare a intereselor reciproce etc. Fiecare pune în joc operaţii logicomatematice al căror statut operatoriu este legat de construirea de invarianţi (invarianta cutărui număr sau cutărei clase atunci când se adaugă sau se reuneşte la altele etc).
Accesați: Dicționar de psihologie
