Sari la conținut

Comunicare

Comunicare – relaţie între indivizi. Comunicarea este în primul rând o percepţie. Ea implică transmiterea, intenţionată sau nu, de informaţii destinate să lămurească sau să influenţeze un individ sau un grup de indivizi receptori. Dar nu se reduce la aceasta. În acelaşi timp în care o informaţie este transmisă, se produce o acţiune asupra subiectului receptor şi un efect retroactiv (feed-back) asupra persoanei emiţătoare care, la rându-i, este influenţată. Limbajul nu este singura conduită în comunicare, aici intervenind de asemenea mimica şi gestul. Pe de altă parte, nu toate comunicările se exprimă în mod raţional. Se percepe mai mult decât se comunică cu claritate. Ba chiar S. Freud a putut vorbi de comunicarea de la inconştient la inconştient, exprimând prin aceasta faptul că indivizii sunt capabili să perceapă indici subtili, neconştientizaţi. Comunicarea nu este un privilegiu al omului. Ea există neîndoielnic şi la animale şi plante. Albina indică printr-un dans, celorlalte membre ale stupului, locul în care se găsesc florile, distanţa şi calitatea nectarului (K. Von Frisch). Pinii, plopii, arţarii răniţi îşi avertizează congenerii despre vătămările suferite, ceea ce are ca efect declanşarea în întreaga colonie a unui mecanism chimic de apărare împotriva agresorilor (P. Caro, 1983). De la bacterie la om, toate fiinţele vii au nevoie, pentru a supravieţui, de a fi informate atât asupra stării lor cât şi asupra mediului exterior. Semnalele utilizate sunt dintre cele mai variate: vizuale, ca la licurici, electrice (gimnoţi), sonore (cintezoi), ultrasonore (lilieci), tactile (furnici) sau chimice (feromonele emise de viermii de mătase).

Accesați: Dicționar de psihologie