Sari la conținut

Tulburările disociative

Elementul esenţial al tulburărilor disociative îl constituie o ruptură în funcţiile de regulă integrate ale conştiinţei, memoriei, identităţii sau percepţiei ambianţei. Perturbarea poate fi bruscă sau graduală, tranzitorie sau cronică. În această secţiune sunt incluse următoarele tulburări:

Amnezia disociativă, caracterizată prin incapacitatea de a evoca informaţii personale importante, de regulă de natură traumatică sau stresantă, şi care este prea extinsă pentru a fi explicată prin simpla uitare.

Fuga disociativă, caracterizată printr-o călătorie bruscă, inopinată, departe de casă sau de locul de muncă habitual, însoţită de incapacitatea de a evoca propriul trecut şi de confuzie referitoare la identitatea personală sau asumarea unei noi identităţi.

Tulburarea de identitate disociativă (anterior, tulburarea de personalitate multiplă), caracterizată prin prezenţa a două sau mai multe identităţi sau stări de personalitate distincte care iau recurent controlul comportamentului individului şi sunt însoţite de incapacitatea de a evoca informaţii personale importante, şi care este prea extinsă pentru a putea fi explicată prin simpla uitare. Aceasta este o tulburare caracterizată prin fragmentarea personalităţii, mai curând decât printr-o proliferare de personalităţi separate.

Tulburarea de depersonalizare, caracterizată prin sentimentul persistent sau recurent de a fi detaşat de propriile procese mentale sau de propriul corp, şi care este insoţită de o testare a realităţii intactă.

Tulburarea disociativă fără altă specificaţie este inclusă pentru codificarea tulburărilor în care elementul predominant este un simptom disociativ, dar care nu satisface criteriile pentru nici o tulburare disociativă specifică.

Simptomele disociative sunt incluse, de asemenea, şi în seturile de criterii pentru stresul acut, stresul posttraumatic şi tulburarea de somatizare. Un diagnostic adiţional de tulburare disociativă nu este pus dacă simptomele disociative apar exclusiv în cursul uneia dintre aceste tulburări. În unele clasificări, reacţia de conversie este considerată a fi un fenomen disociativ; în DSM – IV însă, tulburarea de conversie este plasată în secţiunea „Tulburărilor somatoforme” pentru a sublinia importanţa condiţiilor neurologice sau a condiţiilor medicale generale, luate în consideraţie în diagnosticul diferenţial.

O perspectivă transculturală este extrem de importantă în evaluarea tulburărilor disociative, deoarece stările disociative sunt o expresie acceptată şi comună a activităților culturale sau a experiențelor religioase în multe societăți.

Sursa: DSM IV