Site de psihologie

Tulburările de atașament

De-a lungul dezvoltării, întâlnim frecvent o serie de abateri de la normalitate, unele atingând zona patologicului. În general, copiii supuși abuzurilor, neglijenței și deprivării, copiii orfani ori care nu au beneficiat de o figură stabilă de atașament pot dezvolta tulburări de atașament, care determină, la rândul lor, întârzieri în dezvoltare.

În descrierea tulburărilor de atașament, criteriile din DSM V-R au în vedere raporturile sociale inadecvate, debutul precoce, înainte de vârsta de cinci ani, precum și lipsa unei figuri de atașament. Copiii manifestă aversiune la atingerea fizică, percepută ca fiind amenințătoare, furie și probleme de gestiune a controlului, comportamente distructive și autodistructive, furt, tulburări de somn, enurezis și/sau encoprezis, hiperactivism, autovictimizare, sentimente de deznădejde.

Atunci când evită contactul vizual, când are dificultăți în a relaționa, când nu zâmbește, plânge și respinge orice încercare de liniștire, când nu e interesat de jocuri, copilul se simte insecurizat, singur, incapabil de a-și regla fluxul emoțional.

Aceste tipuri de manifestări pot fi astfel descrise:

  • tulburarea de atașament inhibitorie – are la bază deficitul de contact și se manifestă prin eșecul în a iniția sau a răspunde la interacțiuni sociale, inhibiție. Copilul e greu de liniștit, solitar, detașat emoțional, puțin prietenos, nu reacționează la ceea ce se întâmplă în jurul său, devenind agresiv la apropierea celorlalți;
  • tulburarea de atașament dezinhibitorie – are la bază excesul de contact și presupune comportamente excesive de sociabilitate, nondiscriminative; copilul nu manifestă, în mod special, vreo preferință pentru prezența părinților; el caută confort și atenție, indiferent de sursă. În realitate, copilul este regresat emoțional.

Tulburările de atașament sunt generate de abandon, separări bruște, neglijare și abuz, indisponibilitate afectivă, incapacitate a mamei de a se raporta la nevoile copilului (depresie post-natală, mame neglijate emoțional), lipsă de constanță și consistență relațională. Cel mai bun predictor al tipului de atașament dezvoltat de copil îl reprezintă tipul de atașament al mamei în momentul nașterii. Forma de atașament a mamei înainte de naștere are o putere de predicție de 80% a tipului de atașament pe care îl va avea copilul la vârsta de 6 ani.

Mulți dintre copiii cu tulburări de atașament au întârzieri în dezvoltare la nivelul mai multor domenii. Relația dintre îngrijitor și copil oferă instrumentele necesare dezvoltării fizice, emoționale și cognitive. În cadrul acestei relații, copilul învață limbajul, comportamentul social și își dezvoltă alte aptitudini și comportamente esențiale. Lipsa acestor experiențe poate genera întârzieri în dezvoltarea motorie, a limbajului, a dezvoltării cognitive și sociale.

Copiii cu tulburări de atașament pot avea dificultăți în realizarea sarcinilor. Le este greu să-și amintească angajamentele pe care le au și prezintă dificultăți în a înțelege importanța acestora. Fluctuațiile de energie și motivație sunt evidente și generează probleme la nivelul menținerii concentrării. De asemenea, ei vor să dețină controlul și, prin urmare, pot avea un comportament dominant, deviant și care creează discuții aprinse cu adulții.

Acești copii sunt sensibili la schimbări, tranziții, surprize sau situații lipsite de organizare; ei au nevoie să se simtă în siguranță, au nevoie de legături și conexiuni emoționale, stabile și durabile, de disponibilitate afectivă și rutine zilnice, care să le confere siguranță, ancore și repere. Specialiștii recomandă terapia prin joc, ca unică modalitate de a accesa interioritatea copilului, dar și ca modalitate de restructurare emoțională a universului trăirilor copilului.

Sursa: Evaluarea și intervenția clinică la copil în tulburările emoționale: tulburările de anxietate și tulburările de atașament; Conf. univ. dr. Florinda Golu, psiholog clinician principal; Psih. Clinician dr. Adriana Mihaela Stoica