Tristețea – parte integrantă a dezvoltării individuale

Anca-Gabriela Onofrei

Tristețea şi durerea sunt aspecte universale şi inevitabile ale experienței umane. Acestea sunt similare din punct de vedere conceptual și fenomenal – atât de asemănătoare, de fapt, încât uneori termenii sunt folosiți interschimbabili (Bonanno et al., 2008).

Tristețea este o emoție de bază, doar că durerea reprezintă un construct mai larg și mai elaborat similar cu (deși nu identic cu) depresia (Bonanno, 2001; Lazarus, 1991). Tristețea este o emoție vie care poate servi pentru a ne reaminti ceea ce contează pentru noi, ceea ce dă sens vieții noastre. În general, atunci când ne recunoaștem emoțiile și ne permitem să le simțim într-o capacitate sănătoasă și sigură, ne simțim mai întemeiați, mai noi înșine și chiar mai rezistenți. Dimpotrivă, suprimarea emoțiilor ne poate face să ne simțim mai deprimați. Deci, ce evităm cu adevărat atunci când ne întrerupem tristețea?

Potrivit lui Ekman (2007), tristețea este una dintre cele șapte emoții universale experimentate de toată lumea rezultată din pierderea cuiva sau a ceva important. Ceea ce ne provoacă tristețe variază foarte mult pe baza noțiunilor personale și culturale de pierdere. În timp ce tristețea este adesea considerată o emoție „negativă”, aceasta joacă un rol important în semnalarea unei nevoi de a primi ajutor sau confort.

Durerea este de obicei o experiență extrem de dureroasă din punct de vedere emoțional și la un nivel superficial pare să împărtășească trăsături cu emoții specifice, în special tristețea (Lazarus, 1991). Durerea și emoțiile sunt asociate cu diferite tipuri de structuri de semnificație subiacente. Emoțiile sunt de obicei legate de aprecieri proximale relativ simple, legate de contextul situațional imediat. Evaluările legate de emoții cuprind adesea, de exemplu, probleme de pericol sau beneficiu personal, potențial de coping sau interacțiunea lor cu stările motivaționale (Frijda, 1993).

Funcțiile tristeții

O funcție adaptativă cheie a tristeții este promovarea reflecției personale în urma pierderii irevocabile a unei persoane sau a unui obiect de importanță pentru sine (Lazarus, 1991). Experiența tristeții ne îndreaptă atenția spre interior, promovând resemnarea și acceptarea (Izard, 1977).

Schwarz (1990) a sugerat că tristețea tinde să fie însoțită de o scădere a încrederii oamenilor în primele lor impresii. În încercarea de a compensa această insecuritate, un individ care se confruntă cu tristețe se poate angaja într-o deliberare mai extinsă în timpul luării deciziilor. Pe baza cercetărilor lor, care arată că inducerea unei stări emoționale triste scade probabilitatea unei părtiniri a memoriei false, Storbeck și Clore (2005) au concluzionat în mod similar că „cu tristețea vine precizia” (p. 785).

Expresia facială a tristeții

Un semn foarte puternic și de încredere al tristeții este înclinarea colțurilor interioare ale sprâncenelor. Puțini oameni sunt capabili să manipuleze acești mușchi în mod voluntar, ceea ce face deosebit de dificil de falsificat (spre deosebire de alte mișcări faciale).

Când tristețea devine durere

Fenomenologia tristeții pe măsură ce se mută în stări mai deprimate este reflectată, într-o oarecare măsură, de modalitățile prin care tristețea pare să cedeze loc unor reacții de durere mai complicate în timpul durerii.

Tristețea devine durere atunci când:

Ești mereu nervos;
Te simți mereu vinovat și îți auto-reproșezi acțiuni/cuvinte;
Te gândești constant la lucrul care îți produce această stare;
Simptomele durerii sunt percepute mai mult la nivel psihic decât fizic.

Cum facem față tristeții

Chiar dacă este o emoție dificilă de navigat, trăirea tristeții poate avea unele beneficii pentru bunăstarea noastră generală. Când atingeți toate emoțiile din spectrul dvs., acesta facilitează dezvoltarea limitelor, observând declanșatoarele și construind o relație mai bună cu ceilalți.

Crearea de limite este o parte cheie a oricărei forme de relație. Menținerea unor limite sănătoase nu ne permite să ne extindem prea mult în relații și ne ajută să vedem oamenii pentru cine sunt, atribuindu-le rolurile în viața noastră în consecință. Poate părea egoist pentru ceilalți, dar menținerea unei stări emoționale stabile este primordială pentru bunăstarea zilnică.
Identificarea declanșatoarelor este o pantă dificil de navigat. De multe ori, deoarece nu suntem în ton cu sentimentele noastre, nu ne dăm seama când suntem declanșați sau ne proiectăm sentimentele asupra celorlalți. Când ne petrecem timpul să stăm cu sentimentele noastre și să ne dăm seama de ce le simțim și cum să navigăm, aceasta ajută la relațiile interumane.
Evacuați-vă și/sau simțiți-vă emoțiile – este important să vă simțiți emoțiile și să vorbiți despre ele. Verbalizarea a ceea ce simțiţi vă poate ajuta să reduceți stresul și anxietatea și vă ajută să vă descurajați gândurile (https://wittedroots.com/how-to-cope-with-sadness/).

Bibliografie

Bonanno, G. A. (2001). Grief and emotion: A sociofunctional perspective. In M. Stroebe, R. O. Hansson, W. Stroebe, & H. Schut (Eds.), Handbook of bereavement research: Consequences, coping, and care (pp. 493–516). Washington, DC: American Psychological Association.

Bonanno, G. A., Goorin, L., & Coifman, K. G. (2008). Sadness and grief. In M. Lewis, J.M. Haviland-Jones & L.F. Barrett (Eds.), Handbook of emotions. (pp. 797-810). New York: Guilford Press.

Ekman, P. (2007). Emotion revealed, second edition: recognizing faces and feelings to improve communication and emotional life (pp.213-245). Holt Paperbacks Publisher.

Frijda, N. H. (1993). Moods, emotion episodes, and emotions. In M. Lewis & J. M. Haviland (Eds.), Handbook of emotions (pp. 381–403). New York: Guilford Press.

Izard, C. (1977). Human emotions. New York: Plenum Press.

Lazarus, R. S. (1991). Emotion and adaptation. New York: Oxford University Press.

Schwarz, N. (1990). Feelings as information: Informational and motivational functions of affective states. In E. T. Higgins & R. M. Sorrentino (Eds.), Handbook of motivation and cognition: Foundations of social behavior (Vol. 2, pp. 527–561). New York: Guilford Press.

Storbeck, J., & Clore, G. (2005). With sadness comes accuracy; With happiness, false memory: Mood and the false memory effect. Psychological Science, 16(10), 785–791.

Despre autor

Numele meu este Onofrei Anca-Gabriela, sunt licențiată în psihologie
În prezent urmez cursurile masterelor: Psihologie aplicată în domeniul securității naționale și Evaluare și intervenție psihologică în domeniul educațional, din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București
Arii de interes: psihologie clinică, psihologie organizațională, consiliere școlară, cercetare științifică
Cum m-aș descrie în 5 cuvinte? Ambiție, perseverență, încredere, responsabilitate și emoție.