Sari la conținut

Trebuinţele de apartenenţă şi dragoste

Dacă trebuinţele fiziologice şi cele de securitate sunt satisfăcute la un nivel bun, vor apărea trebuinţele de dragoste, afecţiune şi apartenenţă, şi întregul ciclu deja descris se va repeta, având acest nou centru. Trebuinţa de dragoste implică oferirea şi primirea afecţiunii. Când ea nu este satisfăcută, persoana va simţi în mod acut lipsa prietenilor, a partenerului sau a copiilor. O astfel de persoană va jindui să aibă relaţii cu oamenii în general – la un loc, în grup sau familie – şi va încerca din toate puterile să-şi atingă obiectivul. Obţinerea unui astfel de loc va conta mai mult decât orice pe lume, iar persoana ar putea chiar să uite că, mai demult, când prima foamea, iubirea părea ireală, inutilă şi lipsită de importanţă. Acum, suferinţele provocate de singurătate, ostracizare, respingere, lipsa prietenilor și a rădăcinilor sunt dominante.

Avem foarte puține informații științifice despre trebuința de apartenență, deși ea constituie o temă frecvent întâlnită în romane, autobiografii, poezii și piese de teatru, ca și în literatura sociologică mai nouă. De aici cunoaștem, la modul general, efectele distructive ale mutărilor dese asupra copiilor, dezorientarea, excesul general de mobilitate la care obligă industrializarea; imposibilitatea de a prinde rădăcini sau disprețuirea propriilor rădăcini, a originii, a grupului din care face parte individul; despărțirea forțată, dureroasă de familie, casă, prieteni și vecini; statutul de trecător sau nou-venit, și nu de om al locului. Încă mai subevaluăm importanța profundă a comunități, a teritoriului propriu, a clanului, a celor ”de-un fel” cu individul, a clasei sale, a grupului său, a colegilor de muncă. Și ne-am uitat în mare măsură tendințele profunde, animalice, de a ne aduna în turme, în cârduri, de a ne alătura, de a aparține.

Am convingerea că înmulțirea uimitoare și rapidă a grupurilor de instruire, a celor de dezvoltare personală și a comunităților dedicate susținerii reciproce poate fi motivată parțial de această foame nesatisfăcută de contacte, intimitate și apartenență. Astfel de fenomene sociale pot să se ivească pentru a contracara sentimentele de alienare, înstrăinare și singurătate, acutizate de mobilitatea crescută, de destrămarea grupurilor tradiționale, de împrăștierea familiilor, de prăpastia dintre generații și de urbanizarea continuă. Am, de asemenea, impresia profundă că o parte din grupurile de tineri rebeli – nu știu câte sau în ce măsură – există ca urmare a tânjirii profunde după sentimentul colectivității, după contact, după aliere veridică împotriva unui dușman comun, orice dușman care poate determina formarea unui grup, prin simplul fapt că reprezintă o amenințare externă. Același lucru a fost observat la grupurile de soldați pe care amenințarea comună din exterior îi împinge la o neobișnuită înfrățire și intimitate și care se pot lega astfel pe viață. Orice societate bună trebuie să satisfacă această trebuință, într-un fel sau altul, dacă vrea să supraviețuiască și să rămână sănătoasă.

În societatea noastră, nesatisfacerea acestor trebuințe constituie cauza profundă cel mai frecvent întâlnită în cazurile de neadaptare și în patologii mai grave. Iubirea și afecțiunea, ca și posibila lor exprimare în sexualitate, sunt privite în general cu ambivalență și îngrădite de numeroase restricții și inhibiții. Practic, toți teoreticienii psihopatologiei au subliniat faptul că nesatisfacerea trebuinței de dragoste e un factor central al neadaptării. Ca urmare, s-au efectuat numeroase studii clinice asupra acestei trebuințe, iar acum știm mai multe despre ea decât despre toate celelalte trebuințe, exceptându-le pe cele fiziologice. Suttie (1935) a realizat o excelentă analiză a ”tabuului tandreții”.

Un lucru trebuie subliniat în acest punct: dragostea nu e sinonimă cu sexul. Sexul poate fi studiat ca simplă trebuință fiziologică, deși comportamentul sexual obișnuit al omului este determinat de mai mulți factori. Adică, e determinat nu numai de trebuința sexuală, ci și de altele, între care mai importante sunt cele de dragoste și afecțiune. De asemenea, nu trebuie ignorat nici faptul că trebuința de dragoste implică deopotrivă a oferi și a primi iubire.

Sursa: Motivație și personalitate, de Abraham H. Maslow