Studiu de caz – observare aprofundată a unor subiecţi particulari care continuă, uneori, ani întregi, în cursul căreia se culeg toate datele posibile cu privire la una şi aceeaşi persoană: informaţii asupra mediului său de viaţă, asupra accidentelor de sănătate ; documente personale: producţii artistice (desene, picturi…), jurnale intime etc. Cu grupurile se procedează în mod analog. Din ansamblul elementelor recoltate se extrag preţioase informaţii asupra subiecţilor înşişi, dar şi ipoteze, dacă nu legi de ordin general. S. Freud, A. Binet, J. Piaget şi-au elaborat teoriile pornind de la câteva studii de caz. Acestei practice îi sunt opuse metodele cantitative, dar acumularea de fapte şi tratamentul statistic nu dau decât o viziune matematică, abstractă a realităţii. Studiile de caz sunt acelea care permit formularea unor judecăţi decisive.
Accesați: Dicționar de psihologie