Stanley Coopersmith (1926-1979) s-a născut, a crescut și a studiat la New York, unde a absolvit la Universitatea Yeshiva (BA, 1946). Înainte să își îndrepte atenția către cariera academică, a lucrat o perioadă la afacerea familiei. În anul 1955 obține MA din partea Universității Brandeis, iar în 1957 titlul doctoral în cadrul Universității Cornell. Timp de șase ani a predat în cadrul Universității Wesleyan, iar timp de un an a avut calitatea de Social Science Research Council fellow la Universitatea Copenhaga (unde era lector invitat). Din 1963 devine Profesor Asociat la UC Davis, unde a și activat o perioadă de patru ani în calitate de președinte al Departamentului de Psihologie.
Din 1967 revine la predare, educație și cercetare, activități pe care le desfășoară singur. Punctul său focal de interes îl reprezintă sursa de putere/forță din personalitatea individului. Publicarea în 1967 a volumului „The Antecedents of Self-Esteem” dovedesc contribuția sa remarcabilă într-o arie în care este și acum recunoscut ca deschizător de drumuri: stima de sine.
Stima de sine este un set de atitudini și credințe pe care o persoană le poartă cu sine atunci când înfruntă lumea. „Stima de sine” exprimă o atitudine de aprobare sau dezaprobare și indică măsura în care o persoană se consideră capabilă, importantă, de succes și având o anume valoare. Pe scurt, stima de sine a unei persoane reprezintă o judecată a valorii sale, exprimată prin atitudinile pe care respectiva persoană le are la adresa sa.
În concepția sa există patru dimensiuni ale stimei de sine: semnificația, competența, puterea și virtutea. Semnificația este reprezentată de sentimentul propriei valori, sentimentul că ești iubit și îngrijit și că ești valorizat ca persoană. Poți încerca să influențezi această senzație cu fapte și cuvinte, dar sentimentul că cineva este semnificativ pentru că este iubit, este o alegere individuală. Poți influența modul în care un copil se raportează la propria competență ajutându-l să devină foarte abil în anumite arii, însă gradul de competență ține de termenul de comparație. Puterea este reprezentată de sentimentul persoanei că deține controlul asupra propriei persoane și că este eficientă, că are un efect asupra celor din jur și asupra lumii. Virtutea este cea de-a patra dimensiune care ține de raportul dintre cât de buni se evaluează oamenii a fi, spre deosebire de cât de buni și-ar dori să fie.
