Singurătatea – captivitate sau evoluție?

Singurătatea – captivitate sau evoluție?

– noi perspective asupra singurătății –

Onofrei Anca-Gabriela

Fiecare emoție sau stare pe care o traversăm are efecte negative și pozitive. Atunci când trăim o emoție pozitivă sau avem o împlinire ne raportăm doar la starea de beatitudine și exaltare pe care ne-o dă emoția trăită, uităm sau nu dorim să căutăm în adâncul acesteia pentru a descoperi și părțile negative și astfel să ne aducem suferință. Așa se întâmplă și când traversăm o emoție/un eveniment negativ: ne concentrăm doar asupra aspectelor negative, uitând că orice eveniment are și reversul medaliei. În cele ce urmează îmi doresc să vă prezint o nouă perspectivă a singurătății, aspectele pozitive ce pot căpăta contur în urma unei astfel de experiențe. Pentru a exemplifica mai bine, voi începe cu câteva aspecte teoretice ale conceptului de singurătate, iar în final vă las scopul articolului și anume evoluția personală ce poate lua naștere în urma singurătății. Enjoy J

Definiții

Singurătatea este starea de suferință sau disconfort care rezultă atunci când se percepe un decalaj între dorințele de conexiune socială și experiențele reale ale acesteia. Singurătatea este un concept care a fost interpretat într-o varietate de moduri și este adesea văzut ca contrapartida subiectivă a măsurii obiective a izolării sociale sau ca antiteza sprijinului social (Andersson, 1998). Izolarea socială este o măsură obiectivă a lipsei de conexiuni sau interacțiuni sociale. În consecință, singurătatea este considerată a fi mai mult legată de calitatea relației decât de cantitate (Holt-Lunstad & Smith, 2016).

Izolarea socială și singurătatea sunt surse comune de stres cronic la adulți (McPherson, Smith-Lovin &Brashears, 2006). Mai mult, un număr tot mai mare de indivizi sunt expuși riscului de singurătate în societatea modernă din cauza schimbărilor sociale și demografice.

Bazele singurătății și abordarea cognitivă a acesteia

Teoria atașamentului lui John Bowlby a subliniat importanța unei bune legături de atașament între sugar și îngrijitor și această teorie a fost un precursor al teoriilor singurătății. Din această perspectivă, singurătatea este rezultatul unor modele de atașament nesigur care îi determină pe copii să se comporte într-un mod care duce la respingerea de către colegii lor. Experiențele de respingere împiedică dezvoltarea abilităților sociale și sporesc neîncrederea față de alte persoane, favorizând astfel singurătatea continuă.

Abordarea cognitivă a singurătății se bazează pe faptul că singurătatea se caracterizează prin diferențe distincte în percepții și atribuții. Indivizii singuri au tendința de a-și privi lumea prin ochelari în nuanțe întunecate: sunt mai negativi în legătură cu oamenii, evenimentele și circumstanțele din lumea lor și tind să se învinovățească pe ei înșiși pentru că nu au putut realiza relații sociale satisfăcătoare (Cacioppo, Hawkley & Berntson, 2003).

Factori de apariție

Factorii care contribuie la apariția singurătății pot fi:

• Mutarea într-o nouă locuință/cartier
• Divorțul
• Decesul unei persoane apropiate
• Stima de sine scăzută
• Lipsa contactelor sociale
• Depresia

Singurătatea și izolarea socială

Singurătatea coexistă adesea cu izolarea socială. Atât singurătatea, cât și izolarea socială au fost asociate cu un risc crescut de a dezvolta probleme de sănătate (Rutledge et al., 2008; Thurston & Kubzansky, 2009), spitalizare (Hastings et al., 2008), funcție cognitivă slabă (Cacioppo & Hawkley, 2009) și mortalitate (Berkman et al., 2004; Holt-Lunstad, Smith, & Layton, 2010).

Cu toate acestea, singurătatea și izolarea socială sunt concepte distincte: indivizii pot fi singuri fără a fi izolați social; trăiesc atât singurătatea, cât și izolarea; sau pot fi  izolați social fără să se simtă singuri (Valtorta & Hanratty, 2013). Una dintre cele mai utilizate definiții are singurătatea ca sentiment negativ subiectiv asociat cu lipsa percepută a unei rețele sociale mai largi (singurătatea socială) sau absența unui însoțitor specific dorit (singurătatea emoțională) (Valtorta & Hanratty, 2013).

Singurătatea și implicațiile psihologice

Fiecare dintre noi am avut cel puțin un moment în care ne-am simțit singuri. Fie că nu era nimeni în jurul nostru cu care să comunicăm, fie că nu reușeam să ne integrăm unui grup, fiecare a experimentat singurătatea sub diverse forme. Oamenii se raportează diferit la emoții și stări, astfel sunt utilizați termeni diferiți pentru a descrie o emoție/stare. În ceea ce privește singurătatea, cele mai des întâlnite cuvinte prin care oamenii au descris această stare sunt: abandonare, frică, supărare (vezi imag.1).

Singurătatea și partea pozitivă a acesteia

Atunci când ne raportăm la singurătate, de obicei ne raportăm doar în termeni negativi: durere, respingere, neînțelegere, abandon. Câți dintre noi am stat să reflectăm asupra părților pozitive ale singurătății? Orice problemă are și efecte negative și efecte pozitive. Stă în natura omului ca atunci când se raportează la evenimente, ce au predominant efecte negative, să uite să caute părțile pozitive.

În ceea ce privește singurătatea sunt mai multe aspecte de care trebuie să ținem cont când ne raportăm la aceasta: momentul și cauza instalării, moduri de manifestare, durată, intensitate, percepția individului asupra sentimentelor manifestate. În funcție de aceste criterii putem căuta părțile pozitive, care sigur există. J

Singurătatea îți oferă, mai întâi de toate, timp pentru tine. Momentul descoperirii de sine, al dezvoltării și al evoluției personale pot fi pași de parcurs în călătoria pe care ți-o oferă singurătatea. Timpul petrecut cu tine este cel mai valoros, investiția în tine merită tot timpul și toți banii! Singurătatea îți permite analiza propriilor emoții și trăiri – fapt ce conduce spre o bună gestionare și auto-reglaj emoțional. Mai mult, singurătatea îți oferă posibilitatea de a analiza ce îți dorești cu adevărat – îți permite să descoperi care sunt lucrurile care îți fac plăcere, fără a fi constrâns de timp sau oameni.

Cred că aceste trei elemente sunt esențiale pentru oameni. Prezența acestor elemente, recunoașterea acestora și analiza lor conduc către un individ funcțional. Pentru a excela în toate aspectele vieții, este esențial să îți acorzi timp dezvoltării și evoluției personale. Apoi, trebuie să-ți recunoști și analizezi emoțiile și trăirile, iar în final trebuie să descoperi ce-ți dorești cu adevărat, dar mai concret ar trebui să te întrebi dacă ceea ce îți dorești este și ceea ce ai nevoie – aici intervine propria analiză a nevoilor și dorințelor personale (analiza costurilor și beneficiilor).

În loc de concluzii, putem evidenția faptul că, deși singurătatea este o stare greu de traversat și ale cărei implicații psihologice sunt puternice la nivel: cognitiv, emoțional și social, totuși pot exista și aspecte pozitive precum dezvoltarea personală fără de care omul nu ar putea evolua și nu ar putea învăța! Identificarea și recunoașterea acestora sunt primii pași spre evoluție, desigur, perioada de suferință, de doliu (pentru că suferința poate reprezenta un doliu sufletesc pe care un individ îl traversează) trebuie să treacă, rănile trebuie să se închidă ca să își facă loc dorința de dezvoltare și evoluție personală. Nu uitați, depinde de fiecare dintre noi dacă ne dorim să evoluăm sau să ne ancorăm în suferință!

Până data viitoare îți las o întrebare la care să reflectezi: Vrei să fii captiv al propriilor gânduri și emoții sau îți dorești să te descoperi pe tine și să evoluezi?

Bibliografie 

Andersson L. (1998). Loneliness research and interventions: a review of the literature. Aging Ment Health, 2, 264–74.

Berkman, L. F., Melchior, M., Chastang, J. F., Niedhammer, I., Leclerc, A., & Goldberg, M. (2004). Social integration and mortality: A prospective study of French employees of Electricity of France-Gas of France. The GAZEL cohort. American Journal of Epidemiology, 159, 167–174.

Cacioppo, J. T., & Hawkley, L. C. (2009). Perceived social isolation and cognition. Trends in Cognitive Sciences, 13, 447– 454.

Cacioppo, J. T., Hawkley, L. C., & Berntson, G. G. (2003). The anatomy of loneliness. Current Directions in Psychological Science, 12, 71-74.

Hastings, S. N., George, L. K., Fillenbaum, G. G., Park, R. S., Burchett, B. M., & Schmader, K. E. (2008). Does lack of social support lead to more ED visits for older adults? The American Journal of Emergency Medicine, 26, 454 – 461.

Holt-Lunstad J., & Smith, T.B. (2016).Loneliness and social isolation as risk factors for CVD: implications for evidence-based patient care and scientific inquiry. Heart, 102(13), 987-9.

Holt-Lunstad, J., Smith, T. B., & Layton, J. B. (2010). Social relationships and mortality risk: A meta-analytic review. PLoS Medicine, 7, e1000316.

McPherson, M., Smith-Lovin, L., & Brashears, M.E. (2006). Social isolation in America: changes in core discussion networks over two decades. American Sociological Review, 71, 353–375.Society of Medicine

Rutledge, T., Linke, S. E., Olson, M. B., Francis, J., Johnson, B. D., Bittner, V., & Merz, C. N. (2008). Social networks and incident stroke among women with suspected myocardial ischemia. Psychosomatic Medicine, 70, 282–287.

Thurston, R. C., & Kubzansky, L. D. (2009). Women, loneliness, and incident coronary heart disease. Psychosomatic Medicine, 71, 836 – 842.

Valtorta, N., & Hanratty, B. (2013). Loneliness, isolation and the health of older adults: do we need a new research agenda? Journal of the Royal Society of Medicine, 3, 518-522.

Despre autor

• Numele meu este Onofrei Anca-Gabriela, sunt licențiată în psihologie
•  În prezent urmez cursurile masterelor: Psihologie aplicată în domeniul securității naționale și Evaluare și intervenție psihologică în domeniul educațional, din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București
• Arii de interes: psihologie clinică, psihologie organizațională, consiliere școlară, cercetare științifică
• Cum m-aș descrie în 5 cuvinte? Ambiție, perseverență, încredere, responsabilitate și emoție.