Meniu Închide

Normalitate

Normalitate – Această noţiune desemnează de obicei, pe de o parte, conformitatea cu un tip mediu, pe de altă parte absenţa patologiei. Definirea normalităţii prin medie este de ordin statistic: de exemplu, vârsta mentală normală, QI normal. Deşi pur descriptivă şi operaţională, media tinde să fie considerată ca normă şi ca valoare, de unde ambiguitatea şi riscurile utilizărilor sale: anomalia, singularitatea, disidenţa sunt cu uşurinţă considerate anormale, deci patologice. Absenţa patologiei este un criteriu negativ necesar, dar insuficient. El impune în domeniul psihologic criterii ale patologicului capabile să fundamenteze legitimitatea măsurilor psihiatrice impuse. În absenţa alterării obiective a organului sau a funcţiei, reţinem: periculozitatea, suferinţa, constrângerea, rigiditatea, limitările funcţionale, care nu pot fi evaluate riguros decât în raport cu un individ de vârstă, de sex şi de cultură identice, care a trăit şi trăieşte în aceleaşi condiţii. Insuficienţa criteriului de adaptare a condus la ideea de normativitate definită drept capacitate de a-şi stabili norme. Din acest punct de vedere creativitatea este un criteriu de normalitate. Normalitatea se opune patologiei şi ambele implică în mod inevitabil referirea la valori.

Accesați: Dicționar de psihologie