Termenul de sindrom Stockholm, denumit astfel după un jaf eșuat la o bancă din Stockholm, Suedia, este folosit pentru a descrie legătura emoțională pozitivă pe care o victimă a unui act de răpire, aflată în captivitate, o poate dezvolta și menține față de agresorul său, chiar și după eliberarea din captivitate. De asemenea, ca sinonime pentru sindromul Stockholm, au mai fost folosiți termeni precum legătură traumatică sau legătură a terorii, iar în literatura de specialitate s-a speculat că această legătură este expresia mecanismelor de apărare ale victimei și se dezvoltă pentru a permite acceptarea situației, limitând agresiunea față de captor și menținând, astfel, o atitudine în favoarea supraviețuirii într-un scenariu cu grad ridicat de risc (Favaro, et al., 2000).
În dimineața zilei de joi, 23 august 1973, un evadat din închisoare, de 32 de ani, Janne Olsson, înarmat cu un pistol-mitralieră, a intrat în Sveriges Kreditbanken din piața Norrmalmstorg, Stockholm, Suedia, a tras mai multe serii de focuri de armă, rănind un ofițer de poliție, și a luat ostatici patru funcționari bancari. Prima solicitare a lui Olsson, cu care guvernul suedez a fost de acord, a fost aceea de a-l elibera pe colegul său de celulă, Clark Olofsson, de 26 de ani. Olofsson i s-a alăturat lui Olsson, iar cei doi, împreună cu cei patru ostatici, s-au baricadat într-o cameră cu dimensiunile de 3,3 x 14,3 m, în care se afla seiful băncii. Cei patru ostatici păreau legați emoțional cu captorii lor, nu doreau să fie salvați de poliție, considerând că oricine le amenința acea relație era considerat dușmanul lor (Pilevsky, 1989).
Sursa: Reziliență și manifestări clinice în comportamentul persoanelor izolate, dispărute, reținute sau capturate. Ghid operațional pentru psihologii SERE, de Vasile Marineanu
