Reîncarcă-ți rezervorul de inspirație cu articole scurte: Singurătatea, noul fenomen de sănătate publică despre care psihologia are un cuvânt de spus

Într-o zi medie, aproximativ două treimi dintre americani nu petrec niciun minut socializând cu alte persoane. Constatarea, bazată pe date privind utilizarea timpului, alimentează îngrijorările psihologilor și ale autorităților sanitare privind criza singurătății și a izolării sociale.

Ce arată datele

Analiza, care pleacă de la datele American Time Use Survey (ATUS), colectate anual de Biroul de Statistică al Muncii din SUA, arată o realitate statistice surprinzătoare: socializarea față în față a devenit, pentru majoritatea americanilor, un eveniment rar, nu o rutină zilnică.

Metodologia este relevantă: respondenții țin jurnale detaliate ale activităților dintr-o zi de 24 de ore, notând minute cu minute ce au făcut și cu cine. În astfel de date, socializarea contează doar atunci când este activitatea principală — nu o discuție fugară la cumpărături sau un e-mail trimis colegilor.

Ce s-a schimbat în ultimele decenii

Tendința de scădere a socializării nu este nouă, dar pare să se fi accelerat. Cercetătorii invocă o combinație de factori:

• efectele pandemiei, care au instaurat obiceiuri de distanțare socială persistente chiar și după ridicarea restricțiilor;
• extinderea muncii la distanță, care a redus interacțiunile informale de la locul de muncă;
• timpul petrecut pe ecrane, care concurează direct cu timpul disponibil pentru întâlniri față în față;
• declinul „locurilor terțe” — biserici, cluburi, asociații, cercuri de hobby — documentat încă de la începutul anilor 2000 de Robert Putnam în „Bowling Alone”.

Tinerii par deosebit de afectați: analizele datelor de utilizare a timpului sugerează că generațiile tinere petrec semnificativ mai puțin timp cu prietenii decât generaatii precedente la aceeași vârstă.

Perspectiva psihologică: nu toată singurătatea este egală

Specialiștii subliniază o distincție esențială: singurătatea trăită (loneliness) — senzația subiectivă de deconectare — și solitudinea aleasă sunt fenomene diferite. A petrece timp de unul singur nu este în sine dăunător; problemele apar când izolarea nu este dorită și devine cronică.

Modelul evoluționist al psihologului John Cacioppo sugerează că singurătatea funcționează ca un semnal de alarmă biologic, similar foamei: ne împinge să căutăm conexiune. Dar când semnalul persistă, apare hipervigilența la amenințări sociale — persoanele singuratice interpretează tot mai des interacțiunile ca pe un risc, ceea ce le determină să se retragă și mai mult, într-un cerc vicios.

Cercetările recente oferă și un semn pozitiv: chiar și interacțiunile superficiale — cu vecini, barmani, necunoscuți (așa-numitele „weak ties”) — au fost asociate cu creșteri măsurabile ale bunăstării. Nu avem nevoie doar de relații profunde, ci și de densitatea micilor contacte cotidiene.

Ce se poate face

La nivel individual, studiile de intervenție susțin strategii simple: programarea socială explicită (tratând întâlnirile ca pe angajamente fixe), participarea la activități recurente cu aceleași persoane. La nivel clinic, activarea comportamentală — o componentă standard a terapiei pentru depresie — include deja expunerea graduală la situații sociale.

La nivel de politici publice, Marea Britanie și Japonia au creat deja funcții ministeriale dedicate combaterii singurătății, iar Organizația Mondială a Sănătății a înființat în 2023 o comisie specială pe tema conexiunii sociale.

Referințe

• Barreto, M., Victor, C., Hammond, C., Eccles, A., Richins, M. T., & Qualter, P. (2021). Loneliness around the world: Age, gender, and cultural differences in loneliness. Personality and Individual Differences, 169, 110066. https://doi.org/
• Cacioppo, J. T., & Hawkley, L. C. (2009). Perceived social isolation and cognition. Trends in Cognitive Sciences, 13(10), 447–454. https://doi.org/
• Ekers, D., Webster, L., Van Straten, A., Cuijpers, P., Richards, D., & Gilbody, S. (2014). Behavioural activation for depression: An update of meta-analysis of effectiveness and sub group analysis. PLoS ONE, 9(6), e100100. https://doi.org/