Fidelitatea unui instrument de măsură este cel mai adesea exprimată pe baza consistenței interne și a stabilității în timp a rezultatelor (Anastosi, 1979).
Conform definiției din Standards for Educational and Psychological Test (1985), fidelitatea unui test este ”gradul în care scorurile testului sunt consistente sau repetabile, adică gradul în care ele nu sunt afectate de erorile de măsură”. Dacă un test este fidel, atunci se poate avea încredere că administrându-l de mai multe ori la o aceeași persoană scorurile sale se vor modifica foarte puțin.
Fidelitatea testelor se măsoară cu ajutorul coeficientului de fidelitate (notat de obicei cu p²). Acesta este un număr cuprins între 0 și 1, care ia valori cu atât mai mari, cu cât testul este mai fidel.
Coeficientul de fidelitate al unui test nu poate fi calculat. Dar, în funcție de ceea ce măsoară testul și de condițiile în care a fost administrat, se calculează unul sau mai mulți coeficienți care aproximează valoarea coeficientului de fidelitate.
Asemenea coeficienți sunt:
- Coeficientul consistenței interne;
- Coeficienții de stabilitate.
Consistența internă a unui test se referă la măsura în care toți itemii testului măsoară aceeași variabilă.
Stabilitatea rezultatelor testării ne indică în ce măsură la aplicări diferite în timp un subiect exprimă rezultate similare la un test psihologic.
Coeficientul de stabilitate ne indică în ce măsură, la aplicări diferite de timp, un subiect obține rezultate similare la un test psihologic.
Intervalul de timp dintre test și retest trebuie stabilit astfel încât subiecții să nu își poată aminti la retest cum au răspuns la test, pentru că multe persoane sunt tentate să repete, la întrebări la care nu sunt sigure de răspunsul corect sau care li se potrivește, răspunsurile pe care le-au dat, la întâmplare, cu ocazia primei administrări a testului.
Coeficientul test-retest este un indicator al stabilității în timp a rezultatelor. Un test fidel măsoară stabil un construct.