Elena Bonchiş este profesor universitar (Departamentul de Psihologie) la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, Universitatea din Oradea. A obţinut doctoratul în pedagogie la Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
Este membră în mai multe asociaţii profesionale (International School Psychology Association, Asociaţia Psihologilor din România, Colegiul Psihologilor din România), preşedintă a Asociaţiei Naţionale a Psihologilor Şcolari (membru fondator) şi face parte din colegiile de redacţie ale Revistei de Psihologie Şcolară, Analelor Universităţii din Oradea, fascicola „Psihologie” şi Revistei Psihopraxis (Institutul European, Universitatea „Petre Andrei”, Iaşi).
A publicat peste 80 de studii şi articole în reviste de specialitate naţionale şi internaţionale.
Selecție din opere:
- Studierea imaginii de sine în copilărie şi adolescenţă (1997);
- Copilul şi copilăria – o abordare psihopedagogică (1998);
- Metodica predării psihologiei în liceu (1999);
- Psihologia desenului copilului (2003, 2007);
- Teorii ale dezvoltării copilului (2006);
- Desenul şi dezvoltarea cognitivă a copilului (2010).