Sari la conținut

Elemente de bază ale APS

O punere la punct asupra APS a bolnavilor a fost realizată în 1996 de către Luban Plozza, Laederach-Hofmann, Knaak și Dickhaut, în lucrarea ”Der Artz als Arznei” (”Medicul ca medicament”), ca și în noua versiune a  Medicinii Psihosociale realizată  de Buddeberg și Willi în 1998.

Evaluarea psihologică a bolnavului ”la prima vedere” (prima impresie) – reprezintă desigur, un atribut cu valoare maximă pentru un medic somatician experimentat, cu calități relaționale deosebite, amplificate printr-o cultură psihologică sau cel puțin psihiatrică, deosebită.

Se au în vedere:

  • stabilirea contactului vizual cu bolnavul, inclusiv considerarea limbajului, mimică, gesturi, inflexiunile vocii (comunicarea non verbală).
  • faptul că este marcat sau nu la exterior de boală (dispnee, înțepenit de durere, etc.).
  • evaluarea stării emoționale a acestuia (”blocat” sau euforic dar mascând anxietatea, teatral, agresiv, disimulant, etc.).
  • trăsăturile dominante  de personalitate obiectivate în comportament: anxioșii, timizii, impulsivii, agresivii, flegmaticii, depresivii – aceștia pot avea un sindrom depresiv pasager, introvertiții, etc.
  • modul de prezentare a simptomelor, impregnat de emoție (de ex. teatral, dramatizant la isterici sau, abătut, descurajat la depresivi) și eventual disproporționat față de severitatea tulburării (la nevrotici în general).

Evaluarea caracterului funcțional sau organic al acuzelor bolnavului

Chiar dacă adesea, se poate face la prima vedere, această evaluare implică responsabilitatea unui act medical complet efectuat (ex. obiectiv, investigații) la cea mai mică îndoială asupra naturii funcționale a simptomelor bolnavului.

Natura tulburărilor funcționale se poate sistematiza astfel:

  • Tulburări funcționale apărute în cadrul unui stres psihic acut sau cronic (acesta din urmă acompaniat de excese – fumat, alcool, cafea, medicamente tranchilizante sau antialgice – ce pot, prin ele însele, induce tulburări funcționale).
  • Tulburări funcționale somato-psihice (deci tulburări psihice de cauză somatică) secundare unei boli ale cărei acuze subiective sau obiective sunt ignorate (ex. apneea pasageră nocturnă la bolnavii cu rinită și urmată în cursul zilei de somnolență și tulburări de concentrare a atenției și de memorie, prezentate de bolnav ca acuze de bază ale consultației solicitate).
  • Tulburări funcționale coexistând cu tulburări organice ale bolii de bază și apărute datorită stresului psihic secundar, produs de acesta din urmă (de ex. în cadrul apariției și conștientizării de către bolnav a unei HTA).

Accesați: Conceptul de abordare psihosomatică