Egocentrism – tendinţă de a face din sine centrul universului. Egocentrismul este normal la copil până pe la 6-7 ani. În această perioadă, diferenţierea dintre Eu şi lumea exterioară se efectuează progresiv, dar gândirea rămâne esenţialmente subiectivă: copilul nu priveşte fenomenele observate sau problemele care i se pun decât din propriul său punct de vedere. El va spune, de exemplu: „Uite, tată, luna merge după mine!” sau, când este întrebat dacă are un frate şi el răspunde afirmativ, iar după aceea i se pune întrebarea: „dar fratele tău are un frate?”, el va răspunde „nu”. Această atitudine poate persista la unii subiecţi cu deficienţe intelectuale, arieraţi pe plan afectiv sau nevrotici incapabili de „decentrare” (de a se pune în locul altuia). Egocentrismul nu trebuie confundat cu egoismul, care este iubirea de sine excesivă.
Accesați: Dicționar de psihologie
