Conținutul a fost revizuit pentru a include informații noi.

Egocentrismul, descris de Jean Piaget, reprezintă o trăsătură a gândirii copilului aflat în stadiile incipiente de dezvoltare, manifestată prin dificultatea de a distinge între propria perspectivă și cea a altor persoane. Copilul percepe lumea exclusiv prin prisma propriei experiențe, interpretând evenimentele și relațiile în funcție de ceea ce trăiește direct. În această etapă, realitatea este privită dintr-un unghi subiectiv, iar conștiința de sine nu este încă separată de cea a obiectelor și fenomenelor din jur.

În plan psihologic, egocentrismul nu trebuie confundat cu egoismul. Dacă primul este o limitare cognitivă caracteristică dezvoltării, al doilea reprezintă o atitudine morală. La vârsta adultă, egocentrismul poate reapărea temporar în situații de stres, insecuritate sau narcisism accentuat, când individul revine la o formă de gândire autoreferențială și centrată pe sine.

Din perspectiva psihologiei dezvoltării, depășirea egocentrismului marchează o etapă esențială în formarea gândirii logice și în dezvoltarea capacității empatice. Transformarea de la perspectiva subiectivă la cea obiectivă reflectă maturizarea proceselor cognitive și adaptarea individului la cerințele sociale.

Sinteză

Egocentrismul este o etapă normală a dezvoltării cognitive, caracterizată prin dificultatea de a distinge între perspectiva proprie și cea a celorlalți.

Referințe

• Popescu-Neveanu, P. (1978). Dicționar de psihologie. București: Editura Albatros.
• Sillamy, N. (1998). Dicționar de psihologie. București: Editura Univers Enciclopedic.
• Monitorul Psihologiei. (2022–2025). Seria Dicționar de psihologie.