Meniu Închide

Despre Fericire

Zilele trecute stăteam de vorbă cu un prieten ce îmi spunea că înghețata îl face fericit. Apoi am primit întrebarea – pe tine ce te face fericită?

Am încercat să mă gândesc la un lucru care mă face fericită oricând, un lucru pe care oricând îl văd, simt, gust sau miros, mă simt fericită. Probabil că am luat întrebarea prea în serios, considerând că interlocutorul meu vorbea despre înghețată, și dacă am fi setat un cadru mai serios al discuției, dacă am fi stabilit direcția filozofică a conceptului de fericire, ca și calitate a vieții, ca scop, ca o condiție ideală a stării de conștiință, poate atunci și partenerul meu de discuție și-ar fi acordat puțin mai mult timp să își aleagă răspunsul. Poate… sau poate că și după îndelungi căutări, tot la înghețată ar fi rămas.

Și-am gândit: nu este un lucru nou faptul că fericirea se ascunde în lucrurile mici, în bucuriile mărunte, în faptele și trăirile uneori banale pe care cu multă ușurință le poți trece cu vederea atunci când vrei să fii generos cu tine și cu aspirațiile tale, cu dreptul tău la împlinire. Ca și cum nu ai vrea sa fii econom cu ceva atât de important precum fericirea, și ai vrea să îi oferi ocazia să fie ceva măreț, grandios, foarte încăpător… dar tocmai această „generozitate” poate fi ceea ce te împiedică să trăiești fericirea…

M-am întrebat – oare, ce mă face pe mine fericită? Am gândit și am gândit, și nu puteam găsi niciun lucru care, oricând și în orice stare emoțională m-aș regăsi, contactul cu acel lucru să îmi poată oferi fericirea – chiar și pentru puțin timp. Oricât încercam, nu reușeam să găsesc Acel lucru, unicul lucru ce are efect negreșit asupra mea, ca și cum aș fi o usă la care are acces doar o singură cheie, doar Acea cheie.

Atunci mi-am dat seama că sunt cu adevărat fericită atunci când Sunt, când realizez că sunt, când (mă) trăiesc acum, în corpul meu, când simt clipa aceasta, când respir adânc și simt clipa aceasta, care este alta, următoarea, când mă bucur că am profitat de clipa de dinainte și am fost fericită, chiar și pentru o clipă. Când (mă) conștientizez, când conștientizez cât de bogată sunt că am avut această realizare și câte asemenea clipe mai pot trăi în continuare. Pesemne că ar fi naiv să gândesc că pot face asta mereu, clipă de clipă, cel putin în contextul actual în care nu am un antrenament în acest sens, contextul meu în care am o mulțime de griji și lucruri care îmi necesită atenția în multe alte clipe. Contextul meu care poate este și contextul tău, în care trăiesc o mare parte din timp gândindu-mă la trecut sau la viitor, la ce și cum am făcut și ce trebuie să fac în continuare – azi, mâine, peste un an, la ce îmi doresc pe termen scurt, pe termen lung, de la mine, de la relațiile mele, de la viață, apoi din nou la mâine, la azi, la acum… Și acum – iată, acum, pot să fiu fericită! Chiar și pentru o clipă!

Probabil că, de fapt, sunt ca o ușă, pe care dacă o deschid mă găsesc pe mine, fiind. Diferența este că nu am nevoie de o anumită cheie pentru a o deschide, ci am nevoie doar să fiu. Să fiu ușa. Să fiu eu, să mă simt în corpul meu, să conștientizez că trăiesc, că respir, că exist. Este de-ajuns acest lucru pentru a fi fericită acum – mai târziu nu știu ce va fi. Este atât de simplu încât mintea rațională trece cu vederea – ca și cum – dacă nu este complicat și greu de obținut nu este valoros. Dar este atât de simplu.

Un gând, asemenea unui dar lăsat de Nichita Stănescu:

„Totul e simplu, atât de simplu încât
devine de neînţeles.

Totul este atât de aproape, atât
de aproape, încât
se trage-napoia ochilor
şi nu se mai vede.”

Andreea Mărgărint, Psiholog cu formare în Psihoterapie și Consiliere Gestalt, masterand Psihotraumatologie și asistare psihologică