Datorie morală

Datorie morală – modalitate a conştiinţei, atitudinilor şi conduitei morale, dezvoltată prin convertirea cerinţelor, normelor şi principiilor morale în obligaţii morale imperioase şi realizată consecvent în virtutea primatului respectului faţă de norme şi în baza necesităţii interne ca reflex al necesităţii obiective sociomorale. În genere datoria morală corespunde unui mod de organizare caracterială ce implică atât formă (aspiraţia generică şi sentimental spre îndeplinirea datoriei, deprinderea de a răspunde obligaţiilor, dispoziţia voluntară corespunzătoare, conştiinciozitatea), cât şi conţinut (conştiinţă morală înaltă, responsabilitate, convingeri şi simţăminte ale valorii). Conştiinţa datoriei morale se dezvoltă iniţial prin constrângeri, persuasiuni, exersări, dar nu rămâne circumscrisă unei morale heteronome, ci se integrează tot mai mult în morala autonomă pe măsură ce se dezvoltă laturile ei de conţinut. I. Grigoraş afirmă că libertatea voinţei trebuie să fie considerată condiţia sine qua non a îndeplinirii datoriei, pentru că însăşi libertatea este conştiinţa unei necesităţi social-obiective. După I. Grigoraş, „autodeterminarea morală a omului are loc nu numai prin intermediul datoriei, ci şi prin mijlocirea plăcerii, dragostei, pasiunii, conştiinţei valorii etc.” Datoria morală este o dimensiune esenţială a binelui moral care se sprijină pe principiul de bază al „celui mai bun lucru de făcut”.

Accesați: Dicționar de psihologie