Cine urmărește, în timp, anunțurile de angajare din sistemul public ajunge să recunoască două tipare. Sunt mai puțin spectaculoase decât par și, tocmai de aceea, merită privite cu calm.

Primul tipar: anumite posturi sunt scoase la concurs an după an și rămân neocupate, fără ca vreun candidat să se prezinte. Al doilea: o parte dintre subiectele concursurlilor de angajare desfășurate nu ajung cu ușurință la cei interesați. Cele două par fără legătură, dar se hrănesc reciproc.

Concursurile fără candidați, o realitate recurentă

Posturile rămase neocupate nu sunt o anomalie izolată, ci o constantă a instituțiilor publice. Cauzele se cunosc din interiorul profesiei: nivelul de salarizare, cerințele de înscriere, localizarea postului, condițiile concrete de muncă și, nu de puține ori, vizibilitatea redusă a anunțului în comunitate.

Rezultatul este previzibil. Concursul nu se desfășoară, se reia sau nu se mai încearcă încadrarea postului. Iar comunitatea profesională rămâne cu impresia, nujustificată, că unele proceduri sunt mai degrabă o formalitate decât o căutare reală de colegi.

Refuzul de a publica subiectele după finalizarea procedurii

Al doilea tipar este la fel de constant. După încheierea unui concurs, solicitarea subiectelor de la proba scrisă întâmpină, în unele cazuri, un refuz. Motivările sunt diverse și, uneori, surprinzător de creative:

• Proprietatea intelectuală a comisiei — subiectele ar reprezenta creația intelectuală a membrilor comisiei și, prin urmare, nu ar putea fi făcute publice.
• Protecția datelor — referirea la personalul comisiei ar încălca normele GDPR.
• Afișarea la sediu — subiectele au fost afișate la sediul instituției, transmiterea lor în format electronic fiind, se invocă, nenecesară.
• Motivări punctuale — de la caz la caz, apar și argumente unice, dificil de încadrat într-un tipar.

Important este să observăm aceste motivări fără a presupune reaua-credință. De cele mai multe ori, refuzul vine din prudență și din incertitudine față de cadrul legal, nu dintr-o intenție de a ascunde ceva. Tocmai de aceea, clarificarea reperelor legale ajută pe toată lumea.

Ce spune, de fapt, cadrul legal

Accesul la informație și formatul de comunicare. Legea nr. 544/2001 stabilește că instituțiile publice răspund în scris solicitărilor de informații de interes public, în termen de 10 zile (sau, după caz, până la 30 de zile, cu înștiințare), iar un eventual refuz se motivează și se comunică în 5 zile. Aceeași lege prevede expres că informațiile pot fi solicitate și obținute în format electronic, atunci când sunt întrunite condițiile tehnice. Normele de aplicare (H.G. nr. 123/2002, cu modificările ulterioare) adaugă că informația se comunică în formatul precizat de solicitant — scris, electronic sau pe hârtie. Cu alte cuvinte, afișarea la sediu nu epuizează, singură, obligația instituției.

Argumentul proprietății intelectuale. Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor exclude explicit de la protecție textele oficiale de natură administrativă și traducerile lor oficiale (art. 9). Atunci când subiectele fac parte dintr-o procedură oficială de angajare în sectorul public, invocarea „creației intelectuale a comisiei” devine, juridic, un fals argument.

Argumentul protecției datelor. Subiectele de la proba scrisă nu conțin, în sine, date cu caracter personal. Identitatea membrilor comisiei poate fi ușor separată de conținutul probei, iar anonimizarea este simplă. RGPD protejează persoanele, nu conținutul unui set de întrebări — astfel încât nu poate constitui un temei pentru a refuza comunicarea probelor.

Pentru situațiile în care dialogul nu funcționează, legea oferă remedii: reclamația administrativă către conducătorul instituției și, ulterior, plângerea la secția de contencios administrativ. Le menționăm pentru completitudine, deși preferăm, de fiecare dată, calea conversației înaintea celei procedurale.

Apreciere pentru instituțiile care au ales transparența

Există și cealaltă față a lucrurilor, iar ea merită spusă cu aceeași claritate. O parte dintre instituții au ales transparența totală: au publicat subiectele de concurs direct pe site-ul propriu, fără să aștepte o solicitare formală și fără să transforme accesul într-o procedură.

Este un gest care reduce povara administrativă a instituției, crește încrederea în corectitudinea procedurii și sprijină concret pregătirea celor care vor candida în viitor. Recunoaștem aceste alegeri și le mulțumim instituțiilor care le fac.

De reținut: transparența nu este un favor făcut comunității, ci un beneficiu reciproc. Reguli clare și informație accesibilă atrag mai mulți candidați și, totodată, candidați mai bine pregătiți — adică o participare reală la concurs și, în timp, mai puține posturi rămase neocupate.