”Respectul de sine nu este o expresie intimă; el este esența unei persoane. Este vorba de ceea ce eu cred și simt despre mine, nu despre ce cred sau simt în legătură cu mine ceilalți… Pot fi iubit de familia mea, de partenerul meu, de prietenii mei, și totuși să nu mă iubesc pe mine. Pot fi admirat de partenerii mei, și totuși să nu mă iubesc pe mine. Pot proiecta în afară o imagine care să denote siguranță și calm, care să păcălească pe toată lumea, dar, de fapt, să am un profund sentiment de inadecvare. Pot îndeplini așteptările altora, și totuși să nu le îndeplinesc pe ale mele; pot câștiga toate onorurile și totuși să simt că nu am realizat nimic, pot fi adorat de milioane de oameni, și totuși să mă trezesc în fiecare dimineață cu o senzație maladivă de goliciune. Să atingi succesul fără a ajunge la un respect pozitiv față de sine înseamnă să fii condamnat să te simți ca un impostor care așteaptă cu anxietate să fie dat în vileag.
Aplauzele celorlalți nu creează respectul nostru față de propria persoană. Nici erudiția, posesiunile materiale, mariajul, calitatea de părinți, actele filantropice, cuceririle sexuale sau operațiile estetice. Aceste lucruri ne pot face câteodată să ne simțim mai bine în legătură cu noi pe termen scurt sau cel mai confortabil în anumite situații. Dar confortul nu este respect față de sine.”
