Angajator: Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu
Post vacant: şef centru în cadrul Complexului de servicii „Prichindelul”, Sibiu
Condiții specifice pentru ocuparea postului vacant de şef centru:
- studii de specialitate: absolvenţi cu diplomă de învăţământ superior în domeniul psihologie, asistenţă socială, sociologie, juridic, medical, economic şi ştiinţe administrative;
- abilităţi, calităţi şi aptitudini necesare: capacitatea de a conduce, capacitatea de a coordona, bună comunicare, organizare, eficienţă, promptitudine, lucru în echipă, capacitate de analiză şi sinteză, operativitate, responsabilitate, capacitatea de a delega, competenţă decizională, obiectivitate în apreciere;
- cerinţe specifice (de exemplu călătorii frecvente, delegări, detaşări) – disponibilitate pentru program prelungit, competenţă în gestionarea resurselor alocate;
- vechime necesară ocupării postului – candidaţii pentru ocuparea funcţiei de conducere trebuie să fie absolvenţi cu diplomă de licenţă de învăţământ superior în domeniul psihologie, asistenţă socială şi sociologie, cu vechime de minimum 2 ani în domeniul serviciilor sociale, sau absolvenţi cu diplomă de licenţă ai învăţământului superior în domeniul juridic, medical, economic şi al ştiinţelor administrative, cu experienţă de minimum 5 ani în domeniul serviciilor sociale.
Calendarul desfăşurării concursului:
- depunerea dosarelor de concurs până la data de 06 iulie 2021;
- proba scrisă se va desfăşura în data de 16 iulie 2021, ora 10.00, la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu, str. Mitropoliei nr. 2, județul Sibiu;
- interviul se va desfăşura în data de 21 iulie 2021, ora 10.00.
Telefon: 0269/232.066, interior 52/53
Sursa: Monitorul Oficial al României, nr. 561, partea a III-a, Miercuri, 23 iunie 2021