Ambivalență – dispoziţie general-contradictorie sau bipolară a sistemului psihic; stare emoţional-volitivă caracterizată prin activarea concomitentă a două tendinţe contrare faţă de unul şi acelaşi obiect sau situaţie. Cea mai pregnantă este ambivalența afectivă (E. Bleuler). Subiectul se bucură şi se întristează totodată faţă de un eveniment, situaţie, obiect, persoană, resimte atât plăcere cât şi neplăcere, atât atracţie cât şi repulsie faţă de ceva. În plan volitiv se poate constata o concurenţă a scopurilor cu sens contrar şi o coexistenţă a tendinţelor de perseverare sau de abandon, în plan intelectual ambivalența se manifestă prin echivalarea valorii unor idei opuse, prin îndoială şi conflict de idei. În genere, ambivalența este explicată la nivelul personalităţii, prin coexistenţa psihologică a atitudinilor, incompatibile sub raport logic. Psihanaliştii se referă la opoziţia dintre conştient şi inconştient. Fenomenele de ambivalență sunt reale dar trebuie spus că structurarea personalităţii în ordinea consistenţei valorice duce la predominarea anumitor tendinţe, scopuri, idei şi implică reducerea şi diminuarea complexelor.
Accesați: Dicționar de psihologie
