Sari la conținut

Activarea comportamentală (planificarea recompenselor și programarea activităților)

Activarea comportamentală este folosită preponderent în intervenția depresiei, deși poate fi utilizată și în tratarea unor tulburări de anxietate, cum ar fi anxietatea generalizată și stresul postraumatic. Obiectivul general al acestor tehnici constă în intensificarea unor comportamente care ar putea duce la recompensarea pacientului. Aceste recompense pot fi interne (plăcerea sau impresia/senzația de realizare) sau externe (cum ar fi atenția socială). Sporirea recompenselor îmbunătățește starea afectivă a pacientului. Obiectivul secundar este reprezentat de scăderea frecvenței ruminațiilor depresive, prin îndemânarea pacientului de a se focaliza pe alte activități (Beck, Rush, Shaw și Emery, 1979).

Implementarea activării comportamentale se realizează în următorii patru pași: (1) monitorizarea activităților actuale, (2) conceperea unei liste cu activități recompensatorii, (3) planificarea și (4) efectuarea acestor activități.

1. Monitorizarea. Pacientul este rugat să conceapă o listă cu toate activităţile în care se angajează de-a lungul zilei. În vederea acestui lucru, se poate utiliza Programul activităţilor săptămânale ale pacientului (Fişa de lucru). Pacientul evaluează activitatea fiecărei ore pe două dimensiuni: (1) plăcere şi (2) pricepere. Fiecare dimensiune este evaluată pe o scală de la 0 (lipsa totală a plăcerii/priceperii) la 10 (nivel maxim de plăcere/performanţă). ”Priceperea” este definită ca sentimentul de eficacitate sau realizare. De obicei, rezultatele acestei monitorizări arată că pacientul se angajează foarte rar în activităţi recompensatorii. Foarte des, pacientul petrece multe ore efectuând activităţi cu nivel scăzut de recompensare, cum ar fi urmărirea televizorului, şederea pasivă sau ruminaţiile. În alte cazuri, pacientul s-ar putea angaja în unele activităţi care i-ar induce sentimentul de plăcere sau pricepere, dar nu o face din cauza unor gânduri negative care interferează cu buna dispoziţie. Aceste gânduri negative pot fi identificate şi atacate cu ajutorul tehnicilor cognitive.

2. Conceperea unei liste cu activităţi recompensatorii. În următorul pas, pacientul este rugat să conceapă o listă cu activităţi în care se poate angaja şi care au un nivel de recompensare ridicat. Pe această listă ar trebui trecute activităţile care îi fac plăcere pacientului în prezent, cele care îi făceau plăcere înainte să fie depresiv, precum şi cele în care şi-ar fi dorit să se angajeze, dar nu a făcut-o niciodată.

3. Planificarea activităţilor recompensatorii. În continuare, pacientul va trebui să programeze pe fiecare zi efectuarea unei activităţi de pe listă. De asemenea, poate fi îndemnat să evalueze dinainte măsura în care îi va face plăcere sau va experienţia sentimentul de pricepere în urma efectuării comportamentului respectiv, pe o scală de la 0 la 10. În acest scop, vă veţi putea folosi de Programul de planificare săptămânală a activităţilor pacientului: Preconizareanivelului de plăcere şi pricepere resimţite (Fişa de lucru).

4. Efectuarea activităţilor planificate. În sfârşit, pacientul va trebui să se angajeze în efectuarea activităţilor planificate conform programului şi va trebui să evalueze nivelurile de plăcere şi performanţă resimţite. În acest scop, puteţi folosi Programul activităţilor săptămânale ale pacientului (Fişa de lucru).

Accesați: Construiește-ți o carieră în domeniul psihologiei