Site de psihologie

Violența domestică

Definirea violenței domestice

Reprezintă orice acțiune intenționată, excluzând momentele în care este vorba despre autoapărare, ce se petrece între un membru al familiei și un altul din cadrul aceleiași familii, manifestată atât fizic cât și verbal și care poate aduce prejudicii sau suferințe psihice, fizice, sexuale, emoționale. În această categorie intră și momentele în care nu se ajunge la act în sine, ci și la amenințare sau constrângere (conf. Poliția Română).

Conform  Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (2016), Convenția de la Istanbul consideră că fenomenul violenței domestice se află în legătură directă cu drepturile omului, iar violarea acestui drept, face ca statul să fie responsabil dacă nu răspunde în mod corespunzător împotriva acestei forme de violență. Convenția de la Istanbul reprezintă primul tratat la nivel internațional ce recunoaște faptul că există o categorie a genului, definită social, dar și comportamente și roluri asumate ce pot contribui la acțiuni violente sau la acceptarea violenței.

Institutul pentru Cercetarea și Prevenirea Criminalității din România (2000), consideră violența în familie ca fiind “utilizarea constrângerii fizice sau emoționale asupra unui alt membru al familiei, în scopul impunerii puterii și a controlului asupra acestuia” sau “ansamblul conflictelor din grupul familial, care au ca efect maltratarea partenerului sau a copilului” (Turliuc, Huţuleac & Dănilă, 2009).

“Grupul de lucru privind violența împotriva femeilor a Asociației Psihologilor Americani (Koss și colab., 1994) definește violența domestică ca fiind acte fizice, vizuale, verbale sau sexuale trăite de o femeie ca fiind amenințătoare, invazive sau atacatoare și care au ca efect vătămarea sau degradarea ei. Alte forme de violență împotriva femeii sunt: deprivarea de hrană, traficarea femeii, prostituția forțată, torturarea și umilirea sexuală.” (apud Godeanu, 2015).

Conform lui Curic și Văetiși (2005), există trei componente între care există o relație de interdependență:

  • directă: se poate observa ușor, efectele sunt vizibile; exemple: bătaie, privare de  hrană, medicamente;
  • structurală: are legătură cu normele sociale/politice/economice; vorbim în acest caz despre instanțele care consideră că între femei și bărbați există o inegalitate, bărbații fiind considerați ca având mai multă “forță, putere”;
  • culturală: reprezintă credințele și valorile specifice societății din care fac parte indivizii; are legătură cu un fenomen al normalizării, crescând astfel nivelul toleranței și pe cel al acceptării; exemple: “bătaia e ruptă din rai”, “mă bate pentru că mă iubește”, “femeia e proprietatea bărbatului” (Turliuc, Huţuleac & Dănilă, 2009).

În literatura de specialitate, studiul violenței urmează șase planuri (apud Godeanu, 2015):

  1. Psihiatric: tulburări psihice, emoționale, consum de droguri sau de alcool, tulburări de personalitate;
  2. Al situației sociale: face referire la presiunile sociale și economice și la normele societății din care face parte;
  3. Al resurselor insuficiente: interdependența dintre resursele scăzute de trai și declanșarea violenței;
  4. Patriarhal/autoritar: se consideră că bărbatul este capul casei și este necesar să aibă o autoritate în fața familiei ca să poată stabili legea;
  5. Al controlului social: se referă la nevoia oamenilor de a controla și la instinctul de supraviețuire;
  6. Ecologic, care plasează problematica violenţei domestice în plan familial interacțional.

Cadrul legislativ 

Conform Legii 217/22 mai 2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie (România), violența în familie este definită astfel: “Art. 3. – (1) În sensul prezentei legi, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru al familiei împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate. (2) Constituie, de asemenea, violență în familie, împiedicarea femeii de a-și exercita drepturile și libertățile fundamentale” (Godeanu, 2015).

Cauzele violenței domestice

Motivele principale și factorii care fac persoanele să se gândească mai mult timp dacă să plece sau să respingă plecarea sunt:

  • frica/teama;
  • considerentele religioase;
  • teama de greutățile materiale;
  • gândul că există o incapacitate în a crește copilul singur;
  • dependența financiară/emoțională de partener;
  • credința că partenerul se va schimba;
  • lipsa de cunoștințe profesionale care să-i asigure un loc de muncă;
  • teama că ar putea degenera situația în mai rău, de la violență la crimă;
  • gândul că nu poate obține copilul sau bunurile materiale personale din punct de vedere legal;
  • complexitatea relației cu partenerul;
  • gândul că un alt partener poate fi mai rău;
  • credința că partenerul face asta pentru că îl/o iubește (apud Godeanu, 2015).

Pirozynski (1991) considera că violența domestică este cauzată de mai multe elemente etiologice: “context sociocultural, resurse familiale, personale, sociale, factori de stres, contextul sociocultural, vulnerabilități”. El a creat Modelul interactiv al factorilor multicauzali ai violenței intrafamiliale ce sugerează că rolurile de gen și valorile personale, dar mai ales cele socioculturale ce au legătură cu violența, acționează asupra individului pe fondul vulnerabilităților și a factorilor de stres, “solicitând intrarea în funcțiune în scopul restabilirii homeostazei familiale a resurselor personale, sociale și familiale” (apud Turliuc, Huţuleac & Dănilă, 2009).

Pornind de la sistemele familiale, Strauss (1991) a prezentat factorii ce pot influența declanșarea conflictului/violenței. Aceștia sunt reprezentați de:

  1. Conflictele intrafamiliale;
  2. Normele culturale care permit sau ajută  factorul normalizării, al acceptării;
  3. Prezența violenței în societate – pattern circular al actelor de violență acceptate de societate;
  4. Dominația bărbatului în familie și în societate – soțul este stâlpul casei, are tendința de a domina în casă, iar cea mai bună metoda de a comunica în cazul de față, este forța fizică sau verbală;
  5. Socializarea familiei în violență – familiile de proveniență reprezintă un exemplu și totodată oferă modele de rol ce pot fi preluate în familia viitoare.

Formele și caracteristicile violenței domestice

Conform art. 4 din Legea 217/22 mai 2003 din România, pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, aceasta se manifestă sub următoarele forme:

  1. Violența verbală: constă în brutalitate, insulte, amenințări, expresii umilitoare, jignitoare;
  2. Violența psihologică: poate provoca stări de tensiune, anxietate, suferință psihică, se poate produce atât asupra obiectelor, animalelor, cât și asupra oamenilor; violența psihologică constă în amenințări, neglijare, constrângeri, acte de gelozie, amenințare cu arme;
  3. Violența fizică: lovire, îmbrâncire, tăiere, ardere, vătămare corporală sau a sănătății, mușcare; aceasta poate lua și forma unor accidente de tipul otrăvire, intoxicare etc.;
  4. Violența sexuală: acte degradante, hărțuire, abuz sexual, manipulare, brutalitate, întreținerea unor relații sexuale forțate, viol;
  5. Violența economică: sustragerea bunurilor personale ale unei alte persoane, lipsire de mijloace de existență primară (hrană, medicamente, apă), interzicerea unor drepturi, interzicerea activității profesionale, impunerea de munci nocive;
  6. Violența socială: izolarea de familie, comunitate, prieteni, nu i se permite accesul la o instituție de învățământ;
  7. Violența spirituală: interzicerea satisfacerii unor necesități moral-spirituale, ridicularizare, interzicerea accesului valori culturale, etnice, religioase, impunerea aderării la unele credințe și practici religioase pe care persoana nu le acceptă.

În ceea ce privește caracteristicile violenței, National Judicial Institute on Domestic Violence (2004) menționează cinci caracteristici ale violenței domestice:

  1. Violența este un comportament pe care îl învățăm;
  2. Violența domestică este un comportament ce se repetă, ce poate conține mai multe tipuri de abuz, care pot progresa sau pot apărea în combinație;
  3. Cel care comite fapta este responsabil și nu cel care este abuzat, consumul de droguri sau de alcool;
  4. Crește pericolul în ceea ce privește victima sau copilul acesteia în momentul separării de partener;
  5. Modurile de supraviețuire și mecanismele de apărare adoptate de victimă sunt cele ce îl fac pe agresor să se comporte astfel.

Consecințele violenței domestice 

Consecințele pot fi împărțite în trei categorii:

  1. Consecințe asupra sănătății individului agresat: fizice, psihice, sexuale;
  2. Consecințe economie: șomaj, demisie, absenteism, abandon, schimbarea nejustificată și repetitivă a locului de muncă/școlii; odată cu acestea crește și utilizarea serviciilor sociale, judiciare sau cele de sănătate;
  3. Consecințe asupra copiilor: comportament învățat pe care îl pot reproduce atât cu copii de vârsta lor, cât și la maturitate; consecințe fizice, psihice, sociale (apud Godeanu, 2015).

Mituri privind violența domestică 

Conform Turliuc, Huţuleac & Dănilă (2009) principalele mituri în cazul violenței domestice sunt următoarele:

  • Violența domestică apare în familiile cu un statut economic și social scăzut

În realitate: Violența poate apărea în toate clasele sociale și economice, chiar și în cazul familiilor cu un statut superior, însă acestea tind să țină mai bine sub control acest fapt, ascunzând faptul că s-a întâmplat acest lucru, expunerea publică fiind mai importantă.

Consecințe: Tindem să nu observăm când există violență domestică în familiile cu un statut socio-economic ridicat; în terapie: este mai greu de identificat și diagnosticat.

  • Unele femei merită să fie bătute

În realitate: nimic nu justifică violența domestică și mai mult decât atât, nimeni nu ar trebui să fie supus violenței fizice sau psihice sau să accepte violența.

Consecințe: Victimele se simt responsabile pentru ceea ce se întâmplă, trăiesc cu frică și sfatul pe care îl primesc cel mai des este de a-i face pe plac agresorului și de a nu-l mai provoca.

  • “Îi place și ei dacă acceptă”

În realitate: putem vorbi despre sindromul Stockholm (victima este captivă psihologic, ea ajunge să fie atașată de agresorul ei) sau despre alte cauze cum ar fi: teama că dacă pleacă, poate înrăutăți lucrurile, nevoia de a avea o locuință, etc.

Consecințe: de la violență se poate ajunge la acțiuni mai dramatice, cum ar fi crima. Persoanele la care apelează victima, nu înțeleg procesul/motivul din punct de vedere psihologic care o ține în relație.

  • S-a întâmplat doar o dată și nu se va mai repeta

În realitate: Studiile arată faptul că în majoritatea cazurilor se parcurge un ciclu al violenței ce duce treptat la repetiție.

Consecințe: femeia înțelege de la cei din jur că e nevoie să fie lângă partener atât la bine, cât și la greu.

  • Bărbații nu-și pot controla violența

În realitate: Atunci când interacționează cu alte persoane, pot să-și controleze violența, deci și în cazul partenerelor pentru care se presupune că ar trebui să aibă niște sentimente.

Consecințe: Bărbații își justifică faptele prin acest fapt, cum că nu se pot abține; ei renunță la autocontrol în relația cu soția.

  • Se ajunge la violență din cauza consumului de alcool sau droguri

În realitate: Într-adevăr există o corelație între cele trei, însă acestea nu reprezintă o cauză directă, ci doar facilitează cadrul în care apare violența. Mai mult decât atât, există persoane care sunt violente, deși nu consumă alcool sau droguri.

Consecințe: E important însă, să se lucrezeî principal cu adicția în aceste cazuri.

Bibliografie

Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (2016), consultată la http://declaratie.transcena.ro/wp-content/uploads/2016/09/Conventia-pe-scurt.pdf

Godeanu, A. S. (2015). Manual de psihologia cuplului și a familiei. Editura Sper, București

Legea nr. 217 din 22/05/2003, pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, Monitorul Oficial

Pirozynski, T. (1991). Patologia agresivității intrafamiliale. Revista medico-chirurgicală (supliment), Socola, Iași.

Poliția Română – Campanie “Ridică-te și fugi” consultată la https://www.politiaromana.ro/ro/prevenire/campanii-proiecte/campania-ridica-te-si-fugi/violenta-in-familie

Strauss, M. A., (1991). Physical Violence in American Families: Incidence, Rates, Causes and Trends. In Dean Knudsen si Joanne Miller (eds.), Abused and Battered, Aldine de Gruyter, New York.

Turliuc, M. N., Huţuleac, A. K., & Dănilă, O. (2009). Violenţa în familie: teorii, particularităţi şi intervenţii specifice. Editura Universităţii” Alexandru Ioan Cuza”.

Autor: Diana Radu – psihoterapeut experiențialist centrat pe adult-copil-cuplu-familie, absolvent master Psihoterapie Experiențială Unificatoare (FPSE – Universitatea București) și formare în Psihosexologie (SPER); experiență în terapie de grup cu adolescenți și terapie individuală cu copii și adulți.

E-mail: diana.n.radu@gmail.com

Telefon: 0771/414.326

Facebook