Sari la conținut

Vindecarea celor 5 răni – recenzie

Vindecarea celor 5 răni

-recenzie-

Anca Gabriela Onofrei

Vindecarea celor 5 răni de Lise Bourbeau este o continuare a celebrei cărți a aceleiași autoare, – Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine –. Ambele cărți s-au bucurat de un succes enorm, fiind fundamentul ce stă la baza construirii unei relații autentice cu sine și cu cei din jur.

Potrivit autoarei, o persoană poate să-ţi vorbească într-un anume fel încât să te simţi respins, când în realitate acea persoană nu face decât să-şi exprime nişte nevoi personale sau doar propriile limite. Pe măsură ce vei deveni capabil să observi că resimţi o rană, vei descoperi că gesturile sau vorbele respective te vor răni din ce în ce mai puţin şi îţi vor provoca tot mai puţină suferinţă.

Probabil cel mai semnificativ pasaj din carte este acesta: percepţia noastră sau propria noastră interpretare a faptelor ne provoacă întotdeauna suferinţă şi nu ceea ce cineva este sau spune. De multe ori, fără să vrem chiar, ne rănim singuri, ne provocăm suferință subiectivă care vine tocmai din nevindecarea rănilor despre care voi vorbi mai târziu. Folosim tipare de gândire disfuncționale, atunci când comunicăm cu cineva încadrăm vorbele în șabloanele deficitare din trecut, devenim rigizi și nu acceptăm schimbarea, iar toate acestea conduc la distrugerea relației cu celălalt.

Cele 5 răni despre care vorbește Lise în cartea sa sunt:

Rana de respingere

Apariţia rănii: De la concepţie până la vârsta de un an. Copilul care se simte respins de către părintele de acelaşi sex şi nu crede în dreptul său la existenţă.

Mască: Fugar

Frica lui cea mai mare: Panica

Atitudinea şi comportamentul rănii şi a măştii active:

• Fugarul crede profund că nu valorează nimic sau nu mare lucru. Este constant nemulţumit de ceea ce este. Se consideră nul şi crede că nu valorează nimic. Are foarte puţină stimă de sine.

• Este convins că dacă nu ar exista deloc n-ar fi mare lucru. Se consideră diferit faţă de restul familiei.

• Se simte neînţeles şi rupt de restul lumii, chiar şi de umanitate. Se simte adesea singur, neliniştit şi febril când nimereşte într-un grup.

• Şi-a dezvoltat mai multe moduri de fugă (astral, droguri, alcool, somn, plecări precipitate, jocuri virtuale etc.).

• Posedă o imaginaţie bogată dar din păcate o foloseşte pentru a-şi crea scenarii de respingere.

• Crede, conştient sau nu, că fericirea nu poate dura prea mult.

• Vorbeşte în general puţin şi se retrage dacă nimereşte într-un grup. Îi este frică că deranjează sau că nu pare suficient de interesant. Este considerat solitar şi lăsat în pace. Cu cât se izolează, cu atât pare că devine invizibil.

• Se protejează în mod inconştient utilizând negarea. Se rupe uşor de lumea exterioară, refugiindu-se în lumea sa imaginară sau în astral.

Rana de abandon

Apariţia rănii: între unu şi trei ani, în relaţia cu părintele de sex opus. Copil care a suferit pentru că nu se simţea susţinut de către părintele de sex opus în relaţia afectivă, l-a lipsit ”hrana” afectivă sau a primit o formă de afecţiune lipsită de căldură ori diferită de aşteptările sale.

Masca: Dependent

Frica lui cea mai mare: Singurătatea

Atitudinea şi comportamentul rănii şi a măştii active:

• Dependentului îi este foarte greu să ”funcţioneze” singur, iar singurătatea îl înspăimântă. Caută întotdeauna prezenţa şi afecţiunea altora. Are nevoie în primul rând de susţinerea celor din jur.

• Adeseori suferă de tristeţe profundă (singur sau nu) fără să prea ştie de ce.

• Când este singur plânge mult timp, fără să realizeze că de fapt îşi plânge singur de milă.

• Îşi provoacă inconştient boli sau situaţii dramatice doar pentru a atrage atenţia şi mila celorlalţi. Dezvoltă o atitudine de victimă, crezând sincer că este ghinionist.

• Fuzionează uşor cu ceilalţi. Pătrunde în suferinţele şi emoţiile lor, dar se foloseşte de acestea pentru a atrage atenţia asupra sa.

• Se agaţă fizic de alţii. Îi este dificil să facă sau să decidă ceva de unul singur.

• Cere întotdeauna părerea şi ajutorul celorlalţi şi de multe ori preferă să pară incapabil doar pentru a obţine ajutor, nu pentru că nu ar putea reuşi singur. Până la urmă e foarte posibil să nu urmeze sfaturile primite pentru că de fapt, el caută doar atenţie.

• Dificultatea de a termina o relaţie îl determină să facă tot felul de compromisuri ca să nu rămână singur.

• Crede că dacă cineva este de acord cu el, aceasta este o dovadă de dragoste.

Rana de umilință

Apariţia rănii: între unu şi trei ani, în raport cu părintele care i-a reprimat orice formă de plăcere fizică. Această rană poate apărea în raport cu unul dintre părinţi – cel care se ocupă de dezvoltarea fizică și sexuală a copilului – sau în raport cu ambii părinţi. Copil care a suferit umilirea din partea unui părinte pentru că a experimentat plăcerea simţurilor. Libertatea plăcerii i-a fost zdrobită de atitudinea represivă şi dispreţuitoare a părintelui. A simţit ruşinea faţă de acest părinte.

Masca: Masochist

Frica lui cea mai mare: Libertatea

Atitudinea şi comportamentul rănii şi a măştii active:

• Masochistul are un suflet de misionar, pe care îl manifestă adesea prin frică

• I se pare că Dumnezeu (sau Paznicul moralei din familie) îl supraveghează şi îl judecă permanent. Face tot ce poate pentru a se arăta demn în faţa lui Dumnezeu sau în ochii celor pe care îi iubeşte. Crede că pentru a fi spiritual şi demn, trebuie să uşureze suferinţele umanităţii. Din acest motiv îşi face o datorie din a-i servi pe cei la care ţine, punându-i pe primul plan, înaintea sa. Pe de altă parte, masochistul are dificultăţi în a accepta mângâierile sau răsfăţul.

Este foarte reţinut în vorbire, pentru că a înţeles că n-are dreptul să spună lucruri care să-i deranjeze pe ceilalţi. Are chiar înclinaţia să-i scuze pe alţii.

• Refuză să-şi recunoască senzualitatea şi plăcerile pe care aceasta i le procură.

• Respinge pulsiunile asociate cu plăcerile simţurilor pentru că se teme că va fi copleşit şi îi va fi ruşine.

• Îi este, de asemenea, teamă că va fi pedepsit dacă se bucură prea tare de viaţă.

• A avut mai multe întâmplări implicând sexualitatea, atât în copilărie cât şi în adolescenţă.

• Face tot ce poate ca să nu fie niciodată liber, căci pentru el ”a fi liber” înseamnă ”a fi neîngrădit şi a avea prea multe plăceri”.

Rana de trădare

Apariţia rănii: între doi şi patru ani, în raport cu părintele de sex opus. Copil dezamăgit, fiindcă a simţit că aşteptările sale de afecţiune nu îi sunt îndeplinite de către părintele de sex opus. S-a simţit trădat sau manipulat în zona sa dragoste – sexualitate. Şi-a pierdut încrederea în acel părinte după ce a suportat promisiuni neîndeplinite, minciuni sau semne de slăbiciune. Şi-a judecat părintele ca incapabil de a-şi asuma responsabilitatea.

Mască: Controlant

Fricile principale: disociere, separare şi renegare

Atitudinea şi comportamentul rănii şi a măştii active:

• Controlantul face totul pentru a-i convinge pe ceilalţi de forţa personalităţii sale. Îşi foloseşte calităţile de conducător pentru a-şi impune voinţa.

• Îşi neglijează vulnerabilitatea şi încearcă să se arate puternic. Ţine ca ceilalţi să ştie de ce este el capabil.

• Face în aşa fel încât să fie considerat responsabil. Crede că a fi responsabil înseamnă a fi şef. În realitate este de fapt iresponsabil, căci îi acuză întotdeauna pe alţii şi dă vina pe ei. Îşi găseşte cu uşurinţă scuze, astfel încât să scape de acuzaţii.

• Încearcă să fie special, important. Caută titluri şi onoruri, încearcă să fie în centrul atenţiei.

• Este uşor impresionabil de cineva celebru şi bogat, acordând imediat încredere unei astfel de persoane. Uită să fie vigilent şi în caz de dezamăgire devine neîncrezător.

• Reputaţia e foarte importantă pentru el şi dacă şi-o simte ameninţată este gata să o distrugă pe a celui care i-o pune în pericol.

• Minte cu uşurinţă pentru a scăpa basma curată, dar nu poate tolera ca cineva să-l mintă pe el. Nu îl deranjează subiectul minciunii, ci minciuna în sine. Exemplu: Dacă domnul îşi înşeală soţia, aceasta va fi mai deranjată de faptul că a fost minţită decât de faptul că domnul şi-a găsit pe altcineva.

• Este ranchiunos. Poate să pună brusc capăt unei relaţii şi să refuze apoi orice contact pentru o lungă perioadă de timp.

• Este intolerant şi lipsit de răbdare faţă de cei ce se mişcă mai încet. Nu ezită să-şi manifeste furia.

• Încearcă să pară independent pentru a evita frica de separare, de a fi abandonat. Îi critică pe cei dependenţi.

• Foloseşte cu precădere cuvinte ca: asociat, disociat, separat, părăsit, într-adevăr etc.

Rana de nedreptate

Apariţia rănii: între patru şi şase ani, în relaţie cu părintele de acelaşi sex. Copil care a suferit din cauză că părintele de acelaşi sex a fost distant, rece. Nu a putut să se exprime, să fie el însuşi în relaţia cu acel părinte. A reacţionat renunţând la propria sensibilitate, impunându-şi să evolueze şi să fie perfect. Şi-a blocat exprimarea individualităţii.

Masca: Rigid

Frica principală: Indiferenţa

Atitudinea şi comportamentul rănii şi a măştii active:

• Rigidul încearcă să pară vioi şi dinamic, chiar şi atunci când este obosit.

• Admite foarte greu că ar avea vreo problemă sau că îl deranjează ceva. Dacă admite existenţa unei probleme, se grăbeşte să adauge că nu e mare lucru, că se descurcă singur sau că deja a rezolvat.

• Îşi foloseşte autocontrolul pentru a fi perfect şi pentru a-şi atinge idealul pe care singur şi l-a stabilit sau acel ideal pe care ceilalţi îl aşteaptă de la el.

• Face totul pentru a-şi controla furia şi o face conştient, de teamă să nu-şi piardă controlul.

• Poate încerca să-i controleze pe ceilalţi atunci când perfecţiunea îi este pusă la îndoială şi trebuie să se apere.

• Rigidul nu vrea să SIMTĂ. Îşi manifestă cu greu sentimentele pentru că nu ştie cum să-şi gestioneze sensibilitatea. Îi este teamă că s-ar putea să-şi piardă controlul şi să nu mai fie perfect în ochii celorlalţi.

• Pare de altfel rece şi insensibil, pentru că încearcă să arate – altora, dar şi sie însuşi – că nimic nu-l atinge. Din acest motiv este incapabil să stabilească relaţii profunde, intime.

• Se comportă foarte aspru cu corpul său şi admite doar rareori că este bolnav. Aproape insensibil la frig sau la durere, se mândreşte că nu are nevoie de medici sau medicamente.

Cum se activează o rană? Se poate întâmpla în trei feluri:

1. Eşti afectat de atitudinea sau comportamentul pe care cineva le are la adresa ta.

2. Te simţi vinovat faţă de cineva, ţi-e teamă că-l vei răni şi îi vei activa vreo rană prin ceea ce faci sau spui sau prin ceea ce intenţionezi să faci sau să spui.

3. Suferi din cauza din a ceva ce-ţi faci sau cum eşti cu tine însuţi.

În încheiere, autoarea oferă o definiție completă a vindecării rănilor: ”Tu ştii că eşti pe calea vindecării dacă ai devenit conştient că o rană s-a activat, când eşti capabil să observi durerea rănii şi când îţi permiţi să fii uman. Poţi verifica dacă ai trecut prin aceste etape dacă nu mai simţi nevoia de a purta masca asociată rănii şi când nu mai ai nicio reacţie asociată acesteia. Acceptarea aduce uşurare, face să dispară durerea treptat şi te readuce în momentul prezent. Poţi vedea ansamblul situaţiei ca pe o lecţie de viaţă.”

*Bourbeau, L. (2015). Vindecarea celor 5 răni. București: Editura Ascendent

Despre autor

  • Numele meu este Onofrei Anca Gabriela, sunt licențiată în psihologie
  •  În prezent urmez cursurile masterelor: Psihologie aplicată în domeniul securității naționale și Psihologie educațională și consiliere psihologică, din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București
  • Arii de interes: psihologie clinică, psihologie organizațională, consiliere școlară, cercetare științifică
  • Cum m-aș descrie în 5 cuvinte? Ambiție, perseverență, încredere, responsabilitate și emoție.