Victima și mecanismele de apărare în violența domestică
Daniela Crețu
Violența domestică reprezintă un fenomen complex, caracterizat prin abuz fizic, psihologic, emoțional sau sexual exercitat de un partener asupra celuilalt. În acest context, victima este persoana care suferă consecințele directe ale actelor de violență.
Victimele pot dezvolta diverse mecanisme de apărare pentru a face față abuzului, cum ar fi negarea, minimalizarea violenței sau chiar internalizarea vinovăției. Aceste mecanisme sunt adoptate pentru supraviețuirea psihologică într-un mediu ostil.
- Negarea: este un mecanism de apărare în care victima refuză să accepte realitatea violenței. Aceasta poate implica minimalizarea incidentelor sau convingerea că situația nu este atât de gravă. Negarea permite victimei să evite confruntarea cu realitatea traumatică și să funcționeze zilnic. De exemplu, o femeie abuzată de soțul ei, minimalizează frecvența și duritatea episoadelor de violență. De fiecare dată când soțul ei devine violent, aceasta își spune că acesta este doar stresat din cauza serviciului și că situația nu este atât de gravă. De asemenea, evită să discute despre abuz cu prietenii sau familia, negând în mod activ problema.
- Raționalizarea: victimele pot încerca să justifice comportamentul abuziv al agresorului prin raționalizare. Ele vor căuta explicații pentru violență, cum ar fi stresul, consumul de alcool sau problemele financiare ale agresorului. Această raționalizare le poate ajuta să facă față vinovăției și rușinii asociate cu abuzul.
- Reprimarea: implică blocarea conștientă a amintirilor dureroase sau traumatice. Victimele pot să nu-și amintească detalii specifice ale violenței sau să suprime sentimentele asociate cu acele incidente. Deși reprimarea poate oferi o ușurare temporară, aceasta va conduce la tulburări emoționale și psihosomatice pe termen lung. Într-o situație ipotetică, o femeie care a suferit abuzuri repetate, va bloca multe dintre amintirile legate de violență. Dacă va fi întrebată despre episoadele de abuz, va avea dificultăți în le reproduce și adesea va resimți un gol emoțional. Această reprimare îi permite să funcționeze zilnic fără a fi copleșită de amintiri traumatice.
- Identificarea cu agresorul: acest mecanism implică adoptarea de către victimă a comportamentelor sau credințelor agresorului. Victimele pot ajunge să creadă că merită abuzul sau că acesta este o formă de afecțiune. Identificarea cu agresorul duce la acceptarea violenței și la dificultăți în a părăsi relația abuzivă. Victima va internaliza ideea că merită să fie pedepsită și că agresorul are dreptul să o controleze.
- Depresia și retragerea socială. Victima poate evita interacțiunilor sociale de teama de a nu crea ocazii care ar putea declanșa violența sau de a ascunde abuzul de ochii celorlalți. Izolarea îi oferă un sentiment de siguranță temporară, dar agravează starea emoțională a victimelor pe termen lung.
- Hiper-vigilența. Acest mecanism le permite victimelor să anticipeze și să evite situațiile periculoase, dar poate duce la anxietate cronică și epuizare emoțională. Particularizând, o femeie care trăiește într-o relație violentă, este mereu în alertă, atentă la fiecare mișcare și ton al soțului său pentru a anticipa un posibil episod de violență. Astfel, ea își va planifica acțiunile și cuvintele cu mare grijă pentru a evita să-l provoace pe soțul ei, trăind într-o stare constantă de anxietate.
Violența domestică tinde să urmeze un ciclu de abuz, regret, și reconciliere. Victimele pot rămâne în relație sperând că abuzul se va opri sau de teama consecințele: represalii sau pierderea suportului financiar și social.
Factorii care contribuie la menținerea relației abuzive pot fi: frica de violență suplimentară, lipsa resurselor economice, și responsabilitățile familiale. Acestea nu ar trebui însă, interpretate ca acceptare sau justificare a abuzului. De asemenea, normele culturale și sociale pot contribui la sentimentul de vinovăție al victimei. În unele societăți, victima poate fi stigmatizată sau blamată pentru abuz, ceea ce agravează trauma și dificultatea de a căuta ajutor.
Victimele violenței domestice pot dezvolta diverse mecanisme de apărare psihologice pentru a supraviețui experiențelor traumatice. Deși aceste mecanisme pot oferi protecție pe termen scurt, ele pot avea efecte negative asupra sănătății mentale și emoționale pe termen lung. Din acest motiv, este esențial ca victimele să aibă acces la resurse de suport și intervenții terapeutice care să le ajute să depășească traumele și să își reconstruiască viețile.