Uitare – ştergere normală a amintirilor. Numeroase observaţii confirmă, în mare parte, vederile lui H. Bergson şi ale lui S. Freud, potrivit cărora trecutul trăit nu este niciodată abolit. Amintirea persistă la infinit; în anumite circumstanţe, sub influenţa unor forţe inhibitoare, ea dispare, dar reapare mai târziu, în circumstanţe mai favorabile. Narcoanaliza, provocată prin injectarea intravenoasă de barbiturice, diminuează inhibiţia. Explorarea trecutului cu ajutorul psihanalizei permite aceleaşi descoperiri. După Freud, uitarea corespunde îndepărtării din conştiinţă a amintirilor neplăcute sau neconforme cu exigenţele simţului moral. Ea se datorează refulării. Nu este vorba de o ştergere automată şi progresivă, ci de rezultanta unei compuneri de forţe convergente care resping temporar amintirea în afara câmpului conştiinţei. Nu se uită un proiect sau data unei întâlniri care ne stau lângă inimă. Dimpotrivă, cele care ne agasează au tendinţa de a se cufunda în uitare.
Accesați: Dicționar de psihologie
