Tulburarea generală de personalitate

Elemente de diagnostic

Tulburările de personalitate reprezintă tipare persistente de percepție, relaționare și concepții cu privire la mediul înconjurător și la propria persoană, care se manifestă în situații sociale și personale numeroase și diferite. Numai atunci când trăsăturile de personalitate sunt inflexibile și inadaptate, cauzând suferință subiectivă sau afectare funcțională semnificativă, ele reprezintă tulburări de personalitate.

Criterii

Debut și evoluție

Este cunoscut faptul că de cele mai multe ori trăsăturile unei tulburări de personalitate apărute în copilărie nu vor persista neschimbate în viața adultă. Pentru a stabili diagnosticul de tulburare de personalitate la un individ sub 18 ani, trăsăturile acesteia trebuie să fi fost prezente cel puțin un an. O excepție de la această regulă este tulburarea de personalitate antisocială care nu poate fi diagnosticată la pacienții cu vârsta sub 18 ani.

Conduită terapeutică (tratament)

În principal  tratamentul tulburărilor de personalitate este psihoterapeutic, terapia psihanalitică fiind de primă indicație.

Terapia psihofarmacologică se aduce în discuție dacă pe fondul tulburării de personalitate apar decompensări depresive, anxioase sau acuze somatoforme.

Frecvent, cei cu tulburări de personalitate nu solicită tratament decât în momentul când consecințele sociale, relaționale, profesionale ale tulburării lor de personalitate impun nevoia unei schimbări.

Prin definiție, tulburările de personalitate sunt adânc înrădăcinate în sinele individului, având adesea un impact semnificativ asupra vieții acelei persoane și influențându-i rețelele sociale, inclusiv persoanele care își asumă îngrijirea lor.

Accesați: Dicționar de psihologie