Sari la conținut

Tulburarea de opoziție și comportament sfidător

Tulburarea de opoziție și comportament sfidător

Elemente de diagnostic

Principala caracteristică în tulburările de opoziție și comportament sfidător este prezența frecventă și persistentă a unui tipar de dispoziție furioasă/iritabilă, de comportament conflictual/sfidător sau răzbunător (criterul A). Nu este neobișnuit ca indivizii  cu tulburare de opoziție și comportament sfidător să prezinte caracteristicile comportamentale ale tulburării fără a avea probleme de dispoziție negativă. Totuși, cei care prezintă această tulburare care prezintă simptome de dispoziție furioasă/iritabilă au în mod tipic și simptome comportamentale.

Simptomele tulburării de opoziție și comportament sfidător pot fi limitate la o singură situație, cel mai adesea acasă. Indivizii cu suficiente simptome pentru a întruni diagnosticul, chiar dacă acestea apar doar acasă, pot asocia deteriorare semnificativă a funcționării sociale. În cazurile mai severe, simptomele tulburării sunt prezente în mai multe situații; datorită faptului că prezența simptomelor este un indicator al severității tulburării, este foarte importantă evaluarea comportamentului individului în mai multe tipuri de situații și relații. Deoarece aceste comportamente sunt frecvente între frați, ele trebuie observate în timpul interacțiunii cu alte persoane. De asemenea, deoarece simptomele tulburării sunt mai evidente în interacțiunile cu adulți sau cu colegi pe care individul îi cunoaște bine, este posibil să nu se manifeste în timpul examinării clinice.

Pentru diagnostic este necesar să prezinte patru sau mai multe simptome în ultimele șase luni pentru a atinge pragul. Persistența și frecvența simptomelor trebuie să depășească limitele normale pentru vârsta, sexul și cultura individului.

Frecvent, simptomele tulburării fac parte dintr-un tipar de interacțiuni interumane disfuncționale. Indivizii cu această tulburare nu se văd de obicei pe ei înșiși ca fiind furioși, conflictuali sau sfidători. Unii copii cu astfel de tulburare pot avea un istoric de ostilitate parentală și adesea imposibil de determinat dacă comportamentul copilului i-a determinat pe părinți să se comporte mai violent față de copil, dacă ostilitatea părinților a dus la comportamentul problematic al copilului sau, dacă există o combinație a celor două situații.

Elemente asociate care susțin diagnosticul

La copii și adolescenți, tulburarea de opoziție și comportament sfidător are prevalență mai mare în familiile în care dezvoltarea copilului este perturbată de schimbarea succesivă a persoanei care le asigură îngrijirea, sau în familiile în care sunt folosite în mod obișnuit metode dure, lipsite de consecvență în creșterea copiilor, sau dacă aceștia sunt neglijați. Se asociază de multe ori cu ADHD și cu tulburarea de conduită.

Tulburarea de opoziție și comportament sfidător a fost asociată cu creșterea riscului pentru tentative de suicid chiar dacă afecțiunile comorbide au fost controlate.

Prevalență

Prevalența bolii variază între 1 și 11% cu o prevalență medie estimată la 3,3%. Frecvența poate varia în funcție de vârsta și sexul copilului. Înainte de adolescență, tulburarea pare să fie ceva mai frecventă la bărbați decât la femei (1,4:1). Această predominanță nu este constantă în eșantioanele de adolescenți sau adulți.

Debut și evoluție

Primele simptome pot apare, de obicei în perioada preșcolară și rareori după debutul adolescenței. Tulburarea de opoziție și comportament sfidător precede de obicei dezvoltarea unei tulburări de conduită, în special pentru pacienții cu debut în copilărie al tulburării de conduită.

Elemente de diagnostic dependente de mediul cultural

Prevalența tulburării la copii și adolescenți este relativ constantă în diferite țări, indiferent de rasă și etnie.

Consecințe funcționale ale tulburării de opoziție și comportament sfidător

Dacă această tulburare persistă pe parcursul perioadei de dezvoltare, indivizii cu această tulburare au numeroase conflicte cu părinții, profesorii, supraveghetorii, colegii și partenerii de cuplu. Aceste probleme determină deficite semnificative ale adaptării emoționale, sociale, educaționale și profesionale ale individului.

Accesați: Cele cinci axe ale DSM-IV