Site de psihologie

Tu deții responsabilitatea propriei tale vieți

Tu deții responsabilitatea propriei tale vieți

Tu în ce fel te bucuri de viață? Ce înseamnă pentru tine ‘a te bucura’? Dar a te relaxa? Ai momente în viața ta în care doar stai și (te) privești? Sau în care doar (te) asculți?

Îți propun un mic exercițiu, pe care întâi poți să îl citești și apoi să îl pui în practică sau poți ruga pe cineva să ți-l citească și tu doar să experimentezi. Închide ochii, intră în lumea ta interioară (Cum e în lumea ta interioară? De când nu ai mai fost? Ai fost vreodată? Enjoy!), respiră adânc…expiră adânc…acum gândește-te la ultima vacanță sau la ultima ta zi liberă. Cum ți-ai petrecut-o? Ai făcut sport sau ai stat în pat toată ziua? Ai alergat dintr-o parte în alta să vezi zeci de obiective turistice sau ai stat în parc/pe nisip și ai privit natura? Ai fost singur sau cu un grup mare de prieteni? Care este în general ritmul tău interior de a face lucrurile, de a vorbi, de a răspunde? În ce fel te bucuri de timpul petrecut cu tine însuți/însăți? Te invit să reflectezi câteva minute la toate aceste întrebări. Îți este ușor să o faci sau ești agitat/ă și vrei să treci imediat mai departe cu cititul articolului sau chiar nu mai ai răbdare nici pentru acest lucru?

Conștiința de a fi în viață vine împăturită într-o stare de anxietate (inconștient legată de moarte). Fiecare persoană este mai mult sau mai puțin conștientă de această stare de anxietate existențială care îl acompaniază în fiecare zi și în fiecare noapte (coșmarurile). Aceasta nu se arată gol-goluță, ci vine îmbrăcată în straie de bal mascat, adică preschimbată în tot felul de comportamente și atitudini, doar-doar o scăpa nevăzută. Unele dintre veșminte sunt dependențele, fie ele de droguri, alcool, tutun, dar și de cumpărături, de a acumula cât mai multe…experiențe, amintiri, obiecte, bani…etc. etc. etc. Tu ce îți dorești să acumulezi cât mai mult în această viață? Poate îți dorești să experimentezi cât mai multe și atunci când ești într-o vacanță îți pui în plan zeci de obiective, fără să ai timp să te relaxezi sau să privești natura/locul în care ești, fără grabă. Te invit să reflectezi la această dorință pe care o ai de…cât timp? Cât de des o resimți? Cum ar fi pentru tine ca de azi să nu ți-o mai poți satisface niciodată? Ce trăiri interioare ascunde ea?

Ce înseamnă pentru tine a fi responsabil? Poate pentru tine să fii responsabil înseamnă să ai un job și să îți plătești facturile sau te poți gândi că vizitând toate obiectivele turistice dintr-un oraș, esti o persoană responsabilă. Și este posibil să ai dreptate, dar te invit să te gândești puțin mai mult la ce înseamnă a fi responsabil și cum îți manifești tu propria responsabilitate față de viața ta.

Există și o altfel de responsabilitate față de propria viață? Cei mai mulți dintre oameni (cu toții, cel puțin la un moment dat) spun: „el este de vină pentru nefericirea mea, pentru ziua mea urâtă/ea m-a făcut să mă simt prost”. Oare, poate altcineva să te facă pe tine să te simți într-un anume fel? Cum poate avea altcineva această putere asupra propriei tale lumi interioare? Suntem învățați de mici, că putem face pe cineva să se simtă prost sau că altcineva ne poate face nefericiți sau nervoși. Dar oare acest lucru este adevărat? Sau toată suferința și vinovăția care provin din această atitudine în fața vieții ar putea fi schimbate?

Noi suntem singurii care avem putere asupra lumii noastre interioare, noi ne facem pe noi înșine fericiți, nefericiți, liniștiți, triști. Da, uneori în viața noastră au loc anumite evenimente foarte dureroase (moartea cuiva apropiat, o despărțire/un divorț, etc.) în care ne punem întrebarea “cum aș putea să mă simt altfel, când toate acestea mi se întâmplă mie?/Nu eu îmi creez nefericirea, ci asta mi se întâmplă în viață”. Acestea sunt întrebări profunde care ne vor urmări toată viața în diferite contexte și pentru ele nu există răspunsuri prestabilite ci doar….un drum lung de cunoaștere de sine și de schimbare a modului în care percepem și ne raportăm la evenimentele prin care trecem în acel moment prin viață (recomand David Richo- Puterea coincidenței).

Desigur, conștientizarea faptului că noi suntem singurii și pe deplin responsabili de întreaga noastră viață, ne poate crea o stare de angoasă. Libertatea care provine din responsabilitate poate fi înfricoșătoare, dar avem oportunitatea de a găsi mijloacele prin care să facem față acestei stări de anxietate. Emoțiile și gândurile se vor a fi exprimate, altfel spus ele își caută modalități de a ieși din lumea noastră interioară în exterior. Dependențele reprezintă o modalitate pe care acestea au găsit-o pentru a se exterioriza într-un fel, astfel anxietatea este diminuată pentru câteva momente, zile sau săptămâni. Dar care sunt modalitățile sănătoase (pentru voi și pentru cei din jurul vostru) de a face față vieții (anxietății existențiale cu care vine acompaniată conștiința de a fi în viață) și fluctuației emoționale?

Trăirile interioare se vor a fi desenate, pictate, alergate, cântate, discutate (cel mai indicat cu un consilier/psihoterapeut), meditate. Ele vor să capete o formă, o culoare, un model, să construiască ceva, să ne fie folositoare, nu constrângătoare. În ce fel îți exteriorizezi trăirile? Ce faci atunci când ești trist sau anxios? Ce activitate te ajută să te relaxezi, să te detensionezi? Îți recomand să cauți o activitate nouă în fiecare lună prin care să îți exteriorizezi stările interioare. Te invit să încerci, să probezi și să te regăsești cu fiecare lucru nou pe care îl aduci în viața ta.

În final o să redau o mică poveste, din romanul ”Greața” scris de Sartre, preluată din Irvin Yalom- Psihoterapia existențială. O poveste care ne vorbește despre responsabilitatea propriei noastre vieți.

 “Rădăcina castanului se înfigea în pământ, exact sub banca mea. Nu-mi mai aminteam că e o rădăcină. Cuvintele dispăruseră și, odată cu ele, înțelesul lucrurilor, modul lor de folosire, slabele repere pe care oamenii le-au trasat pe suprafața acestora. Eram așezat puțin adus din spate, cu capul în jos, singur în fața acelei mase negre și noduroase, cu totul grosolane și care-mi provoca teamă. Și apoi am avut această iluminare.

Ceea ce mi-a tăiat respirația. Niciodată până acum câteva zile, nu presimțisem ce anume vrea să spună „a exista”. Eram ca și ceilalți, asemenea celor care se plimbă pe malul mării în hainele lor de primăvară. Spuneam ca și ei „marea e verde; punctul acela alb, acolo sus, e un pescăruș”, dar nu-mi dădeam seama că el există, că pescărușul era „un pescăruș existent ” (…) Apoi dintr-o dată iată: era aici, era limpede ca lumina zilei: existența se dezvăluise brusc. Își pierduse alura inofensivă de categorie abstractă: era însuși aluatul lucrurilor, rădăcina aceea frământată în existență. Sau mai curând, rădăcina, porțile grădinii, banca, iarba rară a peluzei, totul dispăruse; diversitatea lucrurilor, individualitatea lor era doar o aparență, un lustru. Lustrul acesta se topise, rămăseseră doar mase monstruoase și moi, în dezordine, goale, o nuditate înspăimântătoare și obscenă. (…) Rădăcina aceasta exista în măsura în care eu nu puteam să o explic. Noduroasă, inertă, lipsită de nume, ea mă fascina, îmi umplea privirea, mă readucea necontenit la propria ei existență. În zadar repetam: „E o rădăcină” – nu mai avea niciun efect.”

Eu sunt Cristina Nicolae, psihoterapeut experiențial, psiholog clinician și psihosexolog. Sunt fascinată de miracolul procesului vieții în sine, mă bucur de fiecare zi pentru că pot deveni din ce în ce mai sănătoasă, mai fericită, mai conștientă de mine însămi și de lumea din jurul meu. Cred că suntem cu toții infinit de bogați dacă avem grijă de relațiile din viața noastră, începând cu cea mai importantă relație – cea cu noi înșine.

cristinanicolae004@gmail.com