Tranzitivism – ansamblu de fenomene în care distincţia între gândirea personală şi gândirea celuilalt, corpul propriu şi spaţiul ambiant, eul şi lumea exterioară tinde să se altereze, chiar să dispară, pentru a se ajunge la un proces de atribuire eronată a unei senzaţii sau a unui sentiment, unui obiect din lumea exterioară. În general, precedă sau urmează pierderea spaţiului trăit şi a structurii sale de organizare. Tranzitivismul se exprimă în clinică în timpul tulburărilor emoţionale bruşte şi intense sau în anumite tulburări psihotice durabile, prin sentimente de acţiune exterioară, sau de influenţă, în timp ce subiectul trăieşte ca venind de la el acţiunile sau sentimentele altora. În domeniul perceptiv, este marcat în mod fundamental în activitatea halucinatorie.
Accesați: Dicționar de psihologie