Transfer – desemnează, în psihanaliză, procesul prin care fantasmele inconştiente se actualizează în cursul curei şi se exteriorizează în relaţia cu psihanalistul. Această definiţie, voit şi poate excesiv restrictivă în ochii unora, dovedeşte grija de a îndepărta riscurile banalizării, pe care le generează definiţiile prea generale. Ea nu ia în considerare totalitatea sentimentelor, dorinţelor sau temerilor referitoare la persoana psihanalistului, ci partea acestora care constă în activarea unor patterns deja existente, în general în raport cu istoria infantilă a subiectului. În acest sens, transferul este un proces de repetiţie. Aceste patterns nu sunt simple obişnuinţe, ci subzistă sub formă de fantasme inconştiente. Există o deplasare a încărcăturii de investire a formaţiunii inconştiente spre o relaţie gândită sau realizată cu analistul. Cele două concepte de repetiţie şi de exteriorizare prin deplasare par indispensabile pentru o definire precisă a transferului. Dacă pare legitim să se vorbească de transfer la singular pentru a defini procesul în generalitatea sa, nu trebuie să uităm că acest proces se aplică unor conţinuturi diferite în cursul unei cure. Opoziţia între transferul pozitiv (marcat de sentimente care pot merge de la tandreţe la dorinţă erotică) şi transferul negativ (marcat de toate nuanţele de agresivitate şi de frică) nu face decât să rezume marile tendinţe observabile, izolate, asociate (ambivalenţă) sau alternante care marchează ansamblul relaţiei cu psihanalistul. Vom vorbi despre transferuri, la plural, pentru a preciza calitatea exactă a relaţiei care este în raport cu o tematică fantasmatică (sau relaţie de obiect) particulară. Se poate specifica de asemenea transferul în funcţie de patologia subiacentă. Iniţial, transferul a fost descris de S. Freud în raport cu patologia nevrotică. El a utilizat chiar, la un moment dat, termenul de psihonevroză de transfer pentru a desemna nevrozele care rezultă din conflictele legate de o investire libidinală de obiecte (în opoziţie cu nevrozele narcisice, termen propus pentru a desemna stările psihotice, în care investirea este fixată asupra eului). Accesibilitatea lor la cura psihanalitică ar depinde cu siguranţă de capacitatea de a stabili un transfer. Mai târziu, termenul de nevroză de transfer a căpătat o cu totul altă semnificaţie. În procesul terapeutic al curei psihanalitice a unei nevroze, deplasarea investirilor libidinale ale formaţiunilor inconştientului spre relaţia cu psihanalistul generează, de asemenea, o deplasare şi o exteriorizare a conflictului legat de aceste formaţiuni. Rezultă din aceasta o slăbire progresivă a simptomatologiei nevrozei clinice în „favoarea” “unei nevroze artificiale’”. Uneori, într-adevăr, termenul de nevroză de transfer este utilizat pentru simpla definire a acestui proces de deplasare, alteori pentru a marca formele extreme care rezistă la rândul lor oricărei rezolvări. Dacă la început transferul a fost considerat ca o rezistenţă la activitatea de rememorare şi la procesul asociativ, foarte curând el a fost considerat ca un agent al procesului terapeutic. Investigarea şi interpretarea nevrozei de transfer, cu referire la istoria infantilă, asigură în principiu rezolvarea acestei nevroze „artificiale”. Aplicarea psihanalizei la alte patologii decât nevrozele este funcţie de aptitudinea de a produce transferuri. Se vorbeşte în acest caz de transferuri psihotice pentru a discuta despre caracterul lor analizabil.
Transfer – raport al unei deprinderi dobândite într-un domeniu asupra unei activități similare. Proces psihologic legat de automatismele repetiției, care tinde să reporteze asupra unor persoane sau obiecte, în aparență neutre, emoții și atitudini din copilărie.
În practica psihanalitică, relație afectivă pe care pacientul o stabilește cu psihanalistul, relație neadaptată la situația terapeutică reală și determinată de structuri anacronice.
Accesați: Dicționar de psihologie
