Terapie comportamentală sau terapia comportamentului – metodă de tratament psihoterapeutic bazată pe legile şi principiile învăţării, îndeosebi pe acelea ale condiţionării, cu scopul de a înlocui atitudinile neadecvate cu altele, mai bine adaptate. Terapia comportamentului îşi are originea în cercetările lui I. P. Pavlov şi ale behaviorismului. Ea constituie un sistem coerent, a cărui cheie de boltă este noţiunea de întărire. Un simptom nevrotic (fobie, tic, enurezie…) este considerat ca fiind un comportament „învăţat”, dar neadaptat; se vor face deci eforturi de înlocuire a lui printr-un răspuns mai bine ajustat. De exemplu, un subiect inhibat pe plan social se va antrena să se afirme în faţa semenului, exprimându-şi şi controlându-şi agresivitatea. O altă formă de terapie a comportametului este „practica negative”. În acest caz se cere repetarea voluntară şi intensivă a comportamentului individual care trebuie să dispară (un tic, de exemplu). Alte tehnici fac apel la dezgust şi aversiune, la frică şi anxietate sau la întărirea pozitivă (recompensă).
Accesați: Dicționar de psihologie
