Telepatie

Telepatia (însemnând literal simțire la distanță) vine din greacă tele („distanță”) și pathe („sentiment”) și se referă la abilitatea de a comunica informație de la o minte la alta, fiind o formă de percepție extrasenzorială sau cogniție anormală. Această informație este raportată a fi „primită” în aceeași formă ca și cum ar fi de la simțurile convenționale. Telepatia este procesul care permite ca ființele să transmită informații de la unele la altele, fără a se folosi de limbajul verbal. Cei care au descoperit că telepatia se află printre fenomenele paranormalului erau adepții mesmerismului (teoria magnetismului animal). Aceștia au observat că unele persoane cu capacități magnetice pot citi gânduri și pot executa comenzi nerostite. Sigmund Freud a considerat telepatia ca o facultate primitivă, care a fost pierdută de om în cursul evoluției sale. Conform afirmațiilor lui, indivizii legați „telepatic” trebuie să aibă o legatură emoțională foarte puternică, iar evenimentul transmis pe această cale trebuie încărcat cu sentimente negative. Pe de altă parte, Carl Gustav Jung i-a acordat o importanță mai mare, considerând telepatia o funcție de sincronizare și a descoperit prin experiențele sale că aceste fenomene ne influențează visele.

Accesați: Dicționar de psihologie