Site de psihologie

Tehnici ale intervenției comportamentale

Tehnici ale intervenției comportamentale:

  1. Tehnica stingerii comportamentelor nedorite.

– există 2 tehnici psihoterapeutice mai cunoscute care se bazează pe principiul stingerii comportamentelor nedorite:

  1. tehnica implozivă;
  2. tehnica expunerii (flooding).

– ambele tehnici utilizează principiul stingerii reacțiilor condiționate de evitare a stimulilor anxiogeni și din acest motiv sunt recomandate în tratamentul tulburărilor anxioase;

– sunt asemănătoare, diferența constând în faptul că în cadrul terapiei implozive pacientul se confruntă cu situația anxiogenă în plan imaginar, în timp ce în cealaltă, confruntarea cu stimulul anxiogen are loc chiar în realitate;

– prin expuneri repetate la situații anxiogene în condiții de securitate afectivă; stimulii anxiogeni își pierd forța și comportamentul de evitare a respectivelor situații, au tendința să se stingă;

– hipnoza și medicamentele psihotrope pot fi utilizate pentru a crește sugestibilitatea subiectului;

– expunerea prelungită la stimuli anxiogeni in vivo s-a dovedit superioară celei imaginative;

– unii subiecți nu obțin rezultate la aceste tehnici, iar la un număr foarte mic se poate obține exacerbare a simptomatologiei.

  1. Tehnica desensibilizării sistematice.

– este utilă în reducerea unor modele de comportament nedorite, prin punerea în acțiune a altor modele comportamentale antagoniste;

– termenul de “desensibilizare sistematică” îi aparține lui Wolpe;

– modelele de comportament bazate pe anxietate nu sunt altceva decât răspunsuri condiționate;

– metoda cuprinde următoarele etape:

  1. învățarea relaxării: se realizează în primele 6 ședințe de psihoterapie, după metoda relaxării progresive a lui Jacobson; în unele situații se pot utiliza și hipnoza, meditația etc;
  2. stabilirea ierarhiilor: în primele ședințe se stabilește și o ierarhie a situațiilor generatoare de anxietate pentru subiect, în ordine descrescătoare de la situația cea mai anxiogenă până la cea mai puțin anxiogenă;
  3. procedeul desensibilizării: subiectului i se cere să se relaxeze, în timp ce consilierului i se descriu tot felul de scene, începând cu unele neutre și înaintând progresiv pe linia ierarhiei stimulilor generatori de anxietate;

– durata medie a unei ședințe de desensibilizare este de 30 minute, ședințele având loc de 2-3 ori pe săptămână;

– au fost identificate următoarele situații în care tehnica desensibilizării este ineficientă: la pacienții cu dificultăți în a învăța tehnica relaxării; în cazul în care ierarhiile de stimuli anxiogeni sunt irelevante sau pot ghida greșit subiectul; în cazul existenței unei inabilități imaginative a subiectului;

– poate fi extrem de utilă în situații precum: reducerea anxietății academic, terapia fobiilor, a tulburărilor anxioase.

  1. Tehnica aversivă:

– presupune înlăturarea modelelor nedorite de comportament prin metoda clasică a sancțiunilor;

– sancțiunea presupune înlăturarea întăririlor pozitive cât și utilizarea unor stimuli aversivi;

– cei mai utilizați stimuli aversivi sunt șocurile electrice;

– pedepsele sunt rareori utilizate ca unică metodă de tratament;

– prima utilizare sistematică a tehnicii aversive aparține lui Kantorovich (1930) care a tratat persoane dependente de alcool prin administrarea unor șocuri electrice asociate cu prezentarea vizuală, mirosul și gustul unor băuturi alcoolice;

– poate fi aplicată la o gamă largă de tulburări sau deprinderi greșite cum ar fi: fumatul, consumul de băuturi alcoolice, mâncatul excesiv, dependența de droguri, deviații sexuale și chiar în cazul unor comportamente psihotice bizare; utilizarea șocurilor electrice ca stimuli aversivi a scăzut mult, în primul rând datorită aspectelor etice implicate, dar și datorită efectelor limitate la situațiile din timpul ședințelor de psihoterapie/consiliere;

– această tehnică reprezintă o modalitate de a stopa răspunsurile dezadaptative pentru o perioadă de timp în care ar exista posibilitatea de a produce modificări în stilul de viață al subiectului prin încurajarea modelelor de comportament adaptative care au tendința de a se autoîntări; acest element prezintă o importanță deosebită deoarece pacientul se va abține de la comportamentul nedorit în situația psihoterapeutică în care este sancționat, el continuând însă să le manifeste în situații reale, unde se simte în siguranță.

  1. Metoda modelării:

– presupune însușirea unor modele dezirabile de comportament, prin imitarea altor persoane cum ar fi terapeutul sau părintele;

– pacientul este confruntat cu anumite tipuri de comportament realizate de către terapeut și încurajat să le imite;

– modelarea s-a dovedit eficientă în acumularea unor deprinderi de alimentare indepedentă la copii deficienți mental.

  1. Metoda asertivă:

– antrenamentul asertiv a fost utilizat atât ca metodă de sensibilizare, cât și de formare a unor abilități de a face față diverselor situații de viață;

– eficientă mai ales pentru persoanele care au dificultăți în stabilirea unor contacte interpersonale datorită anxietății accentuate care îi împiedică să se exprime liber, și chiar să-și manifeste sentimentele de afecțiune;

– antrenamentul asertiv își propune să-l învețe pe subiect să-și exprime deschis și adecvat gândurile și sentimentele;

– comportamentul asertiv este practicat inițial în cabinetul de psihoterapie și abia ulterior în viața reală;

– se acordă atenție dezvoltării unor deprinderi și abilități de relaționare interpersonală;

– psihoterapia asertivă nu este eficientă în cazul fobiilor care se referă la stimuli cu caracter impersonal;

– tehnica nu este indicată nici în cazul anumitor tipuri de situații interpersonale; de exemplu, în cazul unei persoane respinse de altcineva, psihoterapia asertivă mai mult tinde să exacerbeze situația decât să o rezolve.

Abilități esențiale în consiliere:

  1. Ascultarea activă și comunicarea nonverbală:

– consilierul arată interes față de cele spuse de client fără să vorbească;

– reprezintă o modalitate de răspuns neutru care deschide procesul de comunicare și permite consilierului să afle cunoștințele și necesitățile clientului;

– o comunicare nonverbală adecvată asigură clientul de interesul consilierului față de cele spuse;

– utilizarea corespunzătoare a tăcerii reprezintă elementul cheie al ascultării active.

2.A. Identificarea și reflectarea conținutului (parafrazarea):

– consilierul ascultă cele spuse de client și apoi repetă cu propriile cuvinte ceea ce a spus clientul; aceasta îl ajută pe client să-și clarifice propriile gânduri și permite consilierului să verifice dacă a înțeles cele spuse de client.

2.B. Identificarea și reflectarea sentimentelor:

– consilierul ascultă cele spuse de client, identifică și îi reflectă sentimentele;

– acest răspuns empatic arată clientului că a fost înțeles de către consilier, ceea ce simte, precum și situația în care se află;

– identificarea și reflectarea sentimentelor deschid procesul de comunicare.

  1. Adresarea întrebărilor:

– se realizează pentru a afla ce dorește clientul, pentru a avea informații medicale, sociale, pentru a afla mai multe despre client și pentru a clarifica anumite probleme;

– întrebările pot fi închise sau deschise.

  1. Încurajarea clientului:

– atunci când clientul exprimă sentimente comune majorității persoanelor aflate în anumite situații, este util să i se comunice acest lucru pentru a arăta că ceea ce simte el nu este o situație excepțională;

  1. Furnizarea de informații:

– consilierul evaluează informațiile pe care le deține clientul, le corectează pe cele eronate în modul cel mai blând.

  1. Efectuarea rezumatului:

– îl ajută pe client să-și clarifice aspectele discutate pe parcursul consultației, să-și clarifice care sunt alternativele de moment, în cazul în care nu a luat o decizie.

Comportamentul nonverbal în procesul de consiliere:

  1. Care este modul în care vă comportați în fața clientului?

– Vă simțiți relaxat?

– Zâmbiți uneori?

– Mențineți contact vizual, fără a fi însă brutal?

– Evitați să vă încruntați sau să ridicați sprâncenele într-un mod critic?

– Evitați să aveți ticuri nervoase?

– În timp ce ascultați pe cineva vorbind sau când vorbiți, evitați să vă jucați cu mâinile sau cu obiectele cum ar fi pix?

  1. Cum arată locul în care se desfășoară consilierea?

– Este curat și ordonat?

– Este plăcut și atractiv?

– Reprezintă un spațiu privat?

– Clientul se simte comod?

– Există vreo barieră între consilier și client (masa, de ex.)?

  1. Care este gestica pe care o aveți?

– Evitați să citiți diferite materiale sau să aveți alte activități în timp ce discutați cu clientul?

– Evitați să vă uitați frecvent și evident la ceas?

– Evitați  să căscați?

– Evitați să fiți distrat, să vă uitați pe pereți sau pe fereastră?

– Evitați să vă schimbați în mod frecvent poziția corpului?

  1. Care este tonul?

– Utilizați o tonalitate blândă în timpul consultației?

– Evitați să exprimați o atitudine critică, dezaprobare sau negare prin intermediul tonului vocii?

– Respectați perioadele de tăcere și permiteți clientului să se exprime?

– Evitați umplerea tăcerilor prin intermediul vocii?

Cararacteristicile și calitățile unui bun consilier:

  1. Este implicat: să creadă în concepte care reprezintă aspecte importante ale sănătății individului (planificare familială, sănătate reproductivă, prevenție boli cu transmitere sexuală);
  2. Cu o fire caldă: să arate căldură și responsivitate nevoilor celorlalți;
  3. Sigur de sine: să fie mulțumit de propria sexualitate și viață de familie;
  4. Sincer: să spună clientului adevărul; este un element de bază care ajută clientul să aibă o alegere informată și să-și dea consimțământul informat;
  5. Să aibă o atitudine avizată: să fie bine pregătit și informat, să cunoască tehnicile de consiliere;
  6. Eficient: să fie capabil să lucreze sub presiune, cu o supraveghere minimă și să fie implicat în munca de ajutare a celorlalți;
  7. Fără atitudine critică: să nu judece valorile și viețile celorlalți și să-i respecte;
  8. Discret: să mențină confidențialitatea în cadrul cabinetului și a comunității. Să nu popularizeze informația încredințată de client fără consimțământul acestuia;
  9. Înțelegător: să poată să se pună în locul celeilalte persoane, să-și imagineze ce simte aceasta; să fie empatic;
  10. Credibil: prin ceea ce spune, face și este.

Cum se dă feedback:

  1. Încurajează autocritica:

– oamenii acceptă critica mai ușor când și-au recunoscut ei înșiși propriile slăbiciuni; apoi se poate construi pornind de la analiza lor psihologică.

2 .Dă feedback în așa fel încât să-i fie de ajutor:

– oamenii au nevoie de informații despre probleme, dar feedback-ul negativ poate să le distrugă încrederea și motivația.

  1. Fii specific, indiferent dacă critici sau lauzi.
  2. Descrie comportamentul actual, nu individual sau personalitatea și atitudinile sale.
  3. Concentrează-te pe problemele pentru care persoana poate face ceva.
  4. Fii selectiv: dă informații câte poate utiliza persoana; prea multe exemple vor dilua feedback-ul putând conduce la autoliniștire sau defensivă.
  5. Privește întotdeauna înainte. Fă comentarii constructive care să exprime ceea ce poate fi schimbat pentru viitor.
  6. Discută: nu da feedback și apoi fugi. Stai și analizează subiectul mai amănunțit.

Cum se primește feedback:

  1. Ascultă. Nu poți evalua validitatea feedback-ului dacă ai mintea închisă.
  2. Să nu judeci ceea ce ți se spune. Încearcă să fii defensiv. Ia-ți timp și fă-ți note mentale pe care să le verifici mai târziu.
  3. Lasă persoana să termine. Nu întrerupe; așteaptă până ajunge la sfârșit și ai o imagine de ansamblu.
  4. Parafrazează. Verifică ceea ce ai auzit pentru a-ți clarifica percepția.
  5. Cere date specifice. Nu toate feedback-urile vor fi date bine. Cere și alte exemple ale comportamentului.
  6. Evită să te cerți, să negi, să te justifici sau să minimalizezi. Este punctul de vedere al celeilalte persoane. Decide ceea ce faci cu informația.
  7. Adună informații suplimentare din alte surse. Confirmă ele feedback-ul? Ai avut un feedback similar înainte?
  8. Decide ceea ce vrei să faci în continuare. Nu reacționa. Gândește-te la ce o să se întâmple dacă ignori feedback-ul. Gândește-te cum poți utiliza informația în mod constructiv.

Reacții la primirea feedback-ului:

  1. Șoc sau surpriză

“Nu poți fi serios; dacă era atât de important, de ce nu ai spus nimic înainte?”

  1. Manie sau enervare

“Cine ești tu să spui asta?”

  1. Respingere sau raționalizare

“Este o greșeală; nu-ți mai amintești ce am facut?”

“Nimeni nu ar fi putut face o treabă mai bună cu ceea ce am la dispoziție.”

  1. Acceptare

“Este pentru a treia oară când cineva îmi spune asta; poate ar trebui să fiu mai atent.”

  1. Ajutor

“Cum poți să mă ajuți?”

“Ce ajutor și sfat sunt folositoare?”

Accesați: Articole recomandate