Supraeu – ansamblu de interdicţii morale introiectate. Această formaţie inconştientă ar fi, după S. Freud, consecutivă identificării copilului cu părinţii idealizaţi sau cu substitutele acestora. Supraeul ar exercita o funcţie de autoritate şi de cenzură morală, obligând Eul să lupte împotriva anumitor impulsii instinctuale, sub ameninţarea apariţiei unor sentimente dureroase, în principal sentimentul de culpabilitate. La acest proces se adaugă toate consemnele educative şi religia. Supraeul, ca „instanţă” morală, exercită asupra individului o constrângere adesea mai puternică decât a înseşi persoanelor învestite cu autoritate. Iată un exemplu: unui copil în vârstă de mai puţin de doi ani i s-a interzis să iasă, pe timp de iarnă, dintr-o cameră bine încălzită, de teama să nu răcească. Copilul, ispitit să iasă afară, se apropia de uşă, dar nu o trecea. Deodată a băgat de seamă că părinţii săi, pe care îi credea plecaţi, erau de faţă şi îl priveau. Numai atunci a fost el capabil să nu le dea ascultare. (A. Berge, 1961.)
Accesați: Dicționar de psihologie