Structură – mod în care părţile unui tot se ordonează între ele. În acest sens, vorbim atât de structura unui edificiu sau a organismului (K. Goldstein) cât şi de structura unui grup social sau a comportamentului (M. Mcrleau-Ponty). Structura este aceea care îi dă ansamblului unitatea sa şi părţilor valoarea lor, este ceea ce sesizăm imediat ca pe un tot nedecompozabil, este ceea ce ne permite să recunoaştem o melodie când ea este transpusă într-un alt ton. Element stabil al unui ansamblu organizat, structura este recognoscibilă în pofida transformărilor suferite de respectivul ansamblu. Structura este „forma” nativă a organizării elementelor care o compun (elemente care nu semnifică nimic prin ele însele, neavând sens decât prin participarea lor la ansamblu). Dacă sunt asociate două corpuri, ia naştere ceva nou, ale cărui calităţi sunt diferite de calităţile părţilor (legarea a două gaze diferite, hidrogenul şi oxigenul, de exemplu, dă apa). Lucrul acesta este adevărat în toate domeniile organizării. Invers, modificarea unui element al întregului transformă structura globală. Alterarea unei singure note într-o compoziţie muzicală este de ajuns ca să transforme melodia. Fiinţa vie este şi ea un întreg unificat; corpul şi spiritul sunt indisolubil legate şi interdependente; ceea ce i se întâmplă unuia afectează întregul: frica ne face să tremurăm; emoţiile repetate duc uneori la leziuni organice etc. Este meritul Gestaltpsychologiei de a fi demonstrat relativitatea esenţială părţi-întreg.
Accesați: Dicționar de psihologie
