Sari la conținut

Stres – cuvânt englez utilizat pentru prima dată de H. Selye, în 1936, pentru a desemna starea în care se găseşte un organism ameninţat de dezechilibru sub acţiunea unor agenţi sau condiţii care pun în pericol mecanismele sale homeostatice. Orice factor susceptibil de a distruge acest echilibru, fie el factor de origine fizică (traumatism, frig…), chimică (otravă), infecţioasă sau psihologică (emoţie), este numit „agent stresant”. Termenul stres desemnează atât agentul agresor cât şi reacţia corpului la acesta. După Selye, acest răspuns, nespecific, este legat de mecanismele neuroendocrine (diencefalohipofiziare). Numeroase observaţii ştiinţifice au arătat că şocurile afective, cum ar fi pierderea soţului, provoacă alterarea, ba chiar prăbuşirea mecanismelor de apărare ale organismului împotriva bolilor şi, în consecinţă, creşterea riscului de a contracta afecţiuni grave, inclusiv cancerul.

McGrath (citat de Floru) introduce, în rândul situațiilor stresante – pe lângă cele de suprasolicitare (aparentă sau reală) – și pe cele de subsolicitare (deprivarea senzorială cu monotonie, lipsa de informație sau lipsa de activitate). Stresul de subsolicitare apare în condițiile vieții moderne destul de frecvent în activitățile de: „deprivare senzorială” – realizată în unele situații de izolare profesională sau fortuită – cu scăderea stimulării „obișnuite” a cortexului cerebral datorită unor activări nespecifice corticale insuficiente, prin intermediul sistemului reticulat activator ascendent. O formă mai subtilă dar mult mai nocivă o constituie situațiile de subsolicitare emoțională prin insatisfacerea unor trebuințe sociale (diferite de cele biologice și implicând procese de comunicare interumană, implicit nevoia de afirmare).

Cuvântul stress vine din latinescul stringere care înseamnă a cuprinde, a îmbrățișa, a restrânge, a lega, a ciupi, a îndurera, a răni, a jigni, și care a dat naștere în limba franceză cuvântului etreindre, adică a împresura trupul, cu membrele, strângând cu putere; putând să sufoci pe cineva, presându-l, ducând la angoasă, la anxietate, la un sentiment de disperare care îți strânge inima, sufletul. Acesta conduce la cuvântul detresse, și el provenit din stringere: unsentiment de abandon, delăsare, singurătate, neputință, pe care îl încercăm într-o situație limită (nevoie, pericol, suferință…).

Lazarus a precizat că stresul psihic apare când există un dezechilibru între solicitările obiective ale organismului și posibilitățile pe care subiectul consideră că le are spre a le face față.

Accesați: Dicționar de psihologie