Știință sau pseudo-știință ? Poți să faci diferența ?
Ana-Maria Vioreanu, Mădălina Istrate
Departamentul de Psihologie, Universitatea din București
Introducere
Educația științifică are scopul principal de a informa persoanele cu privire la cunoștințele științifice ale mediului înconjurător și a ajuta la înțelegerea modului în care știința generează aceste cunoștințe prin intermediul datelor și dovezilor. Unele dintre cele mai importante întrebări la care trebuie să răspundem atunci când căutăm să înțelegem o ramură științifică sunt: ce este știința? – cum funcționează? – și cum construim și argumentăm dovezile științifice?
Un indicator relevant în dobândirea cunoștințelor științifice îl reprezintă capacitatea de a distinge știința de pseudo-știință. Unii autori caracterizează persoanele „alfabetizate științific” ca fiind capabile să „distingă teoria de dogmă, dovezile de propagandă, faptele de ficțiune și cunoașterea de opiniile personale” (Hurd, 1998, p. 413).
Unul dintre avantajele majore ale distingerii corecte între știință și pseudo-știință constă în aplicarea gândirii critice asupra surselor de informație astfel încât să se facă distincția între informația științifică și cea provenită din surse false sau care servesc altor scopuri (e.g. reclame). Astfel, oamenii vor fi capabili să stabilească ce afirmații sunt valide, să ia decizii bazate pe raționament critic și implicit, să fie atenți la practicile care ies din aria științifică și care, de cele mai multe ori, îndrumă pe piste greșite care îndepărtează persoana de realitate sau chiar mai mult, îi poate provoca dezavantaje considerabile (Metin, Cakiroglu, & Leblebicioglu, 2017).
Terapia cu cristale – știință sau pseudo-știință ?
Terapia cu cristale sau așa cum mai este ea numită „puterea cristalelor” (Moore, 1992) sau „energia cristalului” (Smith, 2010) reprezintă o practictă a medicinei alternative. Motivul pentru care metodele folosite în medicina alternativă par atât de atrăgătoare și eficiente se leagă de tendința noastră de a ne îndrepta spre gândirea experiențială. Astfel de practici fac apel la caracteristicile sensibile gândirii experiențiale precum încărcătura emoțională, orientarea spre un rezultat cât mai rapid, sursa naturală a metodei folosite și bazarea pe experiență care în mod direct se consideră a fi o metodă validă (Lindeman, 1998).
Istoric, originile acestei practici se regăsesc în relatările unui profet al secolului 20, Edgar Cayce, în care sunt menționați locuitorii Atlantidei drept beneficiarii puterilor acestor cristale. Principalul beneficiu atribuit cristalelor este acela că „focalizează și direcționează energia în corpul omenesc ajutând la echilibrarea și punerea acestuia în ton cu vibrațiile universului” (Regal, 2009, p. 51).
Metoda de aplicare a acestei forme de terapie constă în plasarea diferitelor tipuri de cristale pe și în jurul corpului pentru a induce o stare de relaxare profundă. Tratamentul durează aproximativ o oră, iar cristalele sunt poziționate pe zonele dureroase, în zonele de acupunctură sau pe zonele considerate a fi un vortex de energie, denumite și „chakre” (Dubey, 2019).
Cele mai dese întrebuințări ale cristalelor sunt pentru creșterea energiei, eliberarea stresului, pentru a aduce noroc și pentru recuperarea din starea de boală (Metin, Cakiroglu, & Leblebicioglu, 2017).
De ce terapia cu cristale se încadrează în aria pseudoștiinței?
Principalele criterii de evaluare sunt:
a) Metodologia
O definiție concisă a fost oferită de către Preece și Baxter (2000) care susțin că pseudo-știința este „un set de idei sau teorii despre care se pretinde că sunt științifice, dar care sunt contrare standardelor științifice și care au eșuat la testele empirice sau care, în principiu nu pot fi testate.” (p.1148). Cu alte cuvinte sunt incompatibile cu metodologia științifică.
Unele dintre afirmațiile susținute de către terapia cu cristale, care de altfel nu pot fi supuse cercetării științifice și deci dovedite factual, sunt:
- Carneolul (un tip de cristal) încurajează gândirea pozitivă, este benefic pentru insomnie (tulburare de somn) și reglează tensiunea arterială.
- Cuarțul de cristal crește concentrarea, oferă protecție împotriva energiei negative, este benefic pentru migrenă și este excelent pentru absorbția radiației emise de telefoane mobile și computere.
- Cristalele ne influențează câmpul de energie electro-magnetic, absorbind, redirecționând și difuzând energia corpului nostru cu scopul de a recăpăta starea de echilibru și de a elimina valențele negative sau cele ale bolii.
- Fiecare cristal are un efect propriu în funcție de culoare, formă și mineralul conținut, făcând legătura cu diferite sisteme ale omului precum cel emoțional, sistemul circulator, glandele, organele interne (Dubey, 2019).
Nu există dovezi științifice bazate pe evaluarea inter pares (engleză „peer-reviewed”) pentru a dovedi efectul vindecător al terapiei cu cristale. Mai mult, nu există modele de conceptualizare științifice pentru constructele folosite de această terapie precum chakra, blocaje energetice și altele, nu există instrumente de măsurare a efectelor produse de cristale. Singurul criteriu pe baza căruia se poate justifica succesul acestei terapii este efectul palcebo. Însumând toate acestea, reiese faptul că terapia cu cristale este o practică pseudo-științifică (Dubey, 2019; Metin, 2015).
b) Se bazează pe biasuri și erori cognitive
Unele dintre motivele invocate de către susținătorii acestei terapii atunci când vine vorba de argumentarea eficacității sunt legate de experiențele personale, asumpții pozitive și efectul expunerii sistematice la informație pro acestui tip de terapie: din surse media, din mediul social, din convingeri „moștenite” din familie. În acest studiu sunt evidențiate și alte motive precum (Metin, Cakiroglu, & Leblebicioglu, 2017):
- faptul că există o promovare publică a acestor afirmații referitoare la puterea vindecătoare a cristalelor, presupune implicit și faptul că aceste asumpții au fost testate înainte; altfel nu ar mai exista atâta informație despre ele.
- raționamentul care stă la baza catalogării acestor informații ca fiind adevărate se bazează pe asumpția că afirmațiile referitoare la impactul cristalelor asupra sănătății sunt prezentate în mod asertiv, deci susținătorii lor trebuie să le fi testat pe mulți oameni înainte de a le publica. Acest lucru evidențiază ce se înțelege la nivel public prin „dovedit științific“. Conform participanților la studiu, simplul fapt că ceva a fost testat pe o altă persoană într-o situație reală, iar rezultatul a fost unul pozitiv, e de ajuns să definească tehnica respectivă ca fiind una științifică.
Printre tipurile de biasuri cognitive care fac posibilă încrederea într-o astfel de terapie se regăsește și biasul de prestigiu, care ne face susceptibili la a accepta anumite credințe doar din cauza faptului că acestea aparțin sau sunt susținute de către o persoană faimoasă (Boudry, Blancke, & Pigliucci, 2014). În reviste de modă pentru femei, precum ELLE Magazine, sunt prezente articole care amintesc de vedete internaționale precum Katy Perry și Adele care utilizează astfel de cristale, oferind un fel de validare pentru tipul acesta de practici (ELLE, 2020).
Un alt mecanism la care metodele pseudoștiințifice apelează, iar terapia cu cristale nu este o excepție, este înclinația noastră către a atribui intenționalitate obiectelor ca și cum acestea ar fi capabile de a manifesta atitudini specifice omului cum sunt, spre exemplu, dorințele și motivațiile (Boudry, Blancke & Pigliucci, 2014). În același articol din ELLE Magazine se vorbește despre capacitatea cristalelor de „a lucra în echipă” unele cu celelalte și de „a face lucrurile să se întâmple”. Mai mult decât atât, se susține că aceste cristale „au propriul lor spirit” și că, dacă se întâmplă să pierzi un astfel de cristal, asta reprezintă un semn că acesta nu mai era necesar să fie prezent în viața ta (ELLE, 2020).
Există de asemenea un bias de confirmare care ne face vulnerabili la a da crezare unor astfel de metode. Printre singurele testări care au avut drept scop investigarea eficienței unei astfel de terapii, se regăsește un studiu nepublicat dar prezentat la un congres de psihologie. Ceea ce s-a arătat a fost că oamenii raportau senzații de „căldură” și „furnicături” chiar și atunci când se aflau în contact cu „cristale false” doar pentru că înainte le-a fost sugerat că acestea erau senzațiile și efectele care apar atunci când există un contact cu adevăratele cristale (Heid, 2017).
O altă explicație a tendinței de a crede în astfel de informații este dată de eroarea pragmatică și eroarea post-hoc. Eroarea pragmatică este tendința de a accepta ceva ca fiind adevărat pentru beneficiul ulterior pe care acel lucru se presupune că-l va oferi. Se suprapune cu percepția personală că ceva este satisfăcător, benefic, va contribui la starea de bine, astfel că persoana devine interesată în a-și confirma așteptările, mai degrabă decât să critice plauzabilitatea afirmațiilor. Eroarea post-hoc se referă la tendința de a crede că dacă două fapte s-au întâmplat unul după celălalt, înseamnă că există o relație de cauzalitate între ele. A fost subliniat faptul că, dacă două întâmplări apar în același timp nu presupun că una a cauzat-o pe cealaltă (Smith, 2010).
O consecință destul de importantă a acestui tip de terapie se manifestă atunci când aceasta este aplicată asupra persoanelor care nu au capacitatea de a hotărî pe cont propiu dacă doresc să fie supuse unor astfel de tratamente, și aici vorbim despre bebeluși. Într-un articol publicat online se vorbește despre capacitățile chihlimbarului (în engleză „amber”) de „a stopa durerea cauzată de erupția dinților” prin eliberarea direct din cristal, cu ajutorul căldurii corporale, a unei substanțe numite acid succinic. Acest lucru se face prin plasarea în jurul gâtului bebelușului a unui lănțișor care conține un astfel de cristal, iar asta poate reprezenta un pericol de strangulare și sufocare (Palermo, 2017).
Concluzie
Într-un articol despre pericolele impuse de către tipurile alternative de tratament și în care se menționează și terapia cu cristale autorul își concluzionează lucrarea spunând că acestea nu pot fi altceva decât „un placebo oferit de către un practician amabil cu un amplu timp la dispoziția sa” (Baum, 2007).
Referințe
Baum, M. (2007). The dangers of complementary therapy. Breast Cancer Research, 9(Supplement 2), S10 (2007).
Boudry, M., Blancke, S., & Pigliucci, M. (2014). What makes weird beliefs thrive? The epidemiology of pseudoscience. Philosophical Psychology, 1-22.
Dubey, S. (2019). Crystal Therapy. Asian Journal of Nursing Education and Research , 9(3), 460-462.
ELLE, T. (2020, March 24). ELLE. Preluat pe March 29, 2021, de pe elle.com/uk/: https://www.elle.com/uk/life-and-culture/culture/articles/a31572/what-are-healing-crystals-how-to-use-them/
Good, R. (2012). Why the study of pseudoscience should be included in nature of science studies. În M. Khine (Ed.), Advances in nature of science research (pg. 97-106). New York: Springer.
Heid, M. (2017, October 5). Time. Preluat pe March 29, 2021, de pe time.com: https://time.com/4969680/do-crystals-work/
Hurd, P. (1998). Scientific literacy: new minds for a changing world. Science Education, 82(3), 407-416.
Lindeman, M. (1998). Motivation, cognition and pseudoscience. Scandinavian Journal of Psychology, 39, 257-265.
Metin, D., Cakiroglu, J., & Leblebicioglu, G. (2017). Perceptions of Eighth Graders Concerning the Aim, Effectiveness, and Scientific Basis of Pseudoscience: the Case of Crystal Healing. Research in Science Education, 1-28.
Moore, R. (1992). Debunking the paranonnal: we should teach critical thinking as a necessity for living, not just as a tool for science. The American Biology Teacher, 54(1), 4-9.
NSB, N. S. (2012). Science and Engineering Indicators 2012. National Science Foundation (NSB 12–01): Arlington. Preluat de pe nsf.gov
Palermo, E. (2017, June 23). Live Science. Preluat pe March 29, 2021, de pe livescience.com: https://www.livescience.com/40347-crystal-healing.html
Preece, P., & Baxter, J. (2000). Skepticism and gullibility: the superstitious and pseudoscientific beliefs of secondary school students. International Journal of Science Education, 22, 1147-1156.
Regal, B. (2009). Pseudoscience – A Critical Encyclopedia. Santa Barbara, California: Greenwood Press.
Smith, J. (2010). Pseudoscience and extraordinary claims of the paranormal: a critical thinker’s toolkit. New York: Wiley.
Despre autori
- Masterande în cadrul programului de Psihologia Sănătății – Cercetare Clinică și Optimizare Comportamentală, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București.
- Arii de interes în cercetare clinică, psihologie evoluționistă și psihologia educației.
