Statistică – metodă de studiere a ansamblurilor numerice şi a relaţiilor lor. Încă din cea mai îndepărtată Antichitate s-au cules şi s-au coordonat informaţii numerice din diferite domenii (recensământul persoanelor, evaluarea recoltelor…), dar până în secolul al XVI-lea acest studiu a rămas pur descriptiv (numărare). Matematiciaul elveţian J. Bernoulli (1654-1705) şi matematicianul francez P.S. de Laplace (1749-1827) au fost cei care au introdus calculul probabilităţilor în statistică, extrăgând legi şi previziuni bazate pe aproximativa regularitate a unor fenomene. De atunci încoace câmpul de aplicaţie al acestei noi ştiinţe nu încetează să se extindă: fac apel la ea economiştii, sociologii, fizicienii, militarii (balistica), industriaşii (controlul fabricaţiei), agricultorii (relaţiile dintre recolte şi condiţiile meteorologice), psihologii. Ea constituie unul din fundamentele cele mai solide ale psihologiei aplicate (teste, sondaje). Demersul statistic cuprinde trei momente principale: colectarea şi prezentarea observaţiilor; reducerea şi analiza acestora, interpretarea. Într-o primă fază, statisticianul despuiază metodic informaţiile culese, spre a extrage din ele rezultate numerice, pe care le grupează într-un tablou. Procedează după aceea la reducerea informaţiilor, substituind totalităţii datelor un mic număr de rezultate cifrice, extrase din ansamblul ordonat, pornind de la care se va exercita reflecţia sa (analiza rezultatelor, elaborarea unei ipoteze, verificarea), în final el îşi formulează concluzia (care ţine seama de marja de incertitudine calculată matematic), rămânând extrem de prudent în generalizările sale, deoarece ştie că, adesea, în faza iniţială a colectării informaţiilor se introduc erori care pot falsifica absolut toate calculele.
Accesați: Dicționar de psihologie
