Stare de absență

Stare de absență – distracţie atât de puternică încât individul nu mai este pe moment adaptat la împrejurări. Supărarea şi oboseala pot să ducă la o slăbire a stării de veghe în aşa măsură încât adaptarea la realitate să fie perturbată, în domeniul patologiei, se numeşte „absenţă” (sau absenţă epileptică), slăbirea sau suspendarea conştiinţei, care survine dintr-odată şi nu durează decât câteva clipe (de la 5 la 15 secunde). Subiectul îşi opreşte activitatea în curs, devine palid şi cam năucit, prezentând în acest timp uşoare mişcări ale pleoapelor şi globilor oculari. Absenţa epileptică simplă (este vorba de ceea ce francezii numesc „petit mal”, spre deosebire de criza majoră de epilepsie) nu duce la pierderea tonusului şi nu lasă nici o amintire; scurtimea ei îi permite subiectului să-şi reia discursul sau activitatea din punctul în care acestea au fost întrerupte.

Accesați: Dicționar de psihologie