Somn – stare fiziologică periodică, definită prin reducerea activităţii, relaxarea tonusului muscular şi suspendarea conştiinţei. W. Dement şi N. Kleitman au descris două tipuri de somn, obiectivate de traseele electroencefalografice (E.E.G.): somnul cu unde lente (sau „somnul lent”), somnul cu unde rapide, numit şi „somnul paradoxal” (M. Jouvet) sau faza „mişcărilor oculare rapide” (M.O.R.). Somnul lent se împarte în patru stadii: adormirea; somnul uşor; somnul mediu; somnul profund (traseu continuu de unde delta). Somnul rapid este numit „paradoxal” din cauza că traseul E.E.G. este apropiat de acela al momentului trezirii, cu toate că somnul este profund (sunt necesari stimuli foarte puternici pentru a-l trezi din somn pe individul care doarme). Perioadele de vis sunt concentrate îndeosebi în M.O.R. Prima fază de somn paradoxal durează aproximativ 15 minute şi marchează finalul primului ciclu al somnului. La un om normal, în cursul unei nopţi, se observă 4-6 cicluri succesive de somn lent şi de somn rapid. Fiecare ciclu durează în medie între 90 şi 120 minute. Trebuinţa de a dormi este vitală: un animal care este împiedicat să doarmă moare. Privarea de somn rapid duce la tulburări psihice care pot merge până la psihoză. La copil, un deficit de somn repetat este cauza instabilităţii comportamentului şi a unor tulburări caracteriale de felul acceselor de agresivitate care alternează cu perioade de izolare (H. Montagner, 1988). Pe de altă parte, există o corelaţie, dacă nu o legătură cauzală, între durata somnului şi rezultatele şcolare: 61% dintre copiii care dorm mai puţin de şase ore au o întârziere de cel puţin un an în raport cu vârsta mentală normală (J. Poulignac, 1979).
Accesați: Dicționar de psihologie
